Etapa a zecea din SuperLiga programează partida dintre Rapid şi FC Argeş, vineri, 18 septembrie, de la ora 21.
Rapid ocupă locul secund după primele nouă etape şi vine după victoria cu FC Voluntari, în timp ce FC Argeş traversează o perioadă mai dificilă şi nu a câştigat niciuna dintre ultimele cinci partide de campionat.Andone cere curaj într-un meci „extrem de dificil”
Antrenorul alb-violeților spune că remiza cu FC Botoșani, din runda precedentă, nu a schimbat foarte mult starea grupului, pentru că problema principală nu a fost una mentală, ci accidentările.
„Trebuie să ne concentrăm doar pe jocul care urmează. Nu e simplu să joci în Giulești, contra unui Rapid aflat în formă și cu o presiune foarte mare exercitată pe teren propriu. Va trebui să ne ridicăm nivelul mental, fizic și tehnico-tactic, să avem curaj și încredere. Dacă vom merge temători şi ne va fi frică, cu siguranță nu vom avea nicio șansă.
Nu avem absolut nicio soluție defensivă. Nu va intra nimeni pentru acest joc. L-am pierdut și pe Gabriel Charpentier, după ultimul meci. Jucătorii care sunt disponibili vor trebui să dea dovadă încă o dată de caracter, dorință și ambiții", a declarat tehnicianul alb-violet, în cadrul unei conferinţe de presă.




























0 Comentarii