Preşedintele Nicuşor Dan a publicat un editorial în Washington Times, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Şeful statului român vorbeşte despre tragedia care a schimbat lumea, dar şi despre solidaritatea internaţională cu Statele Unite şi despre valorile comune care au apropiat România şi America.
Nicuşor Dan descrie 11 septembrie drept o zi care a transformat o dimineaţă obişnuită într-un moment de referinţă pentru întreaga lume.
„Acum douăzeci şi cinci de ani, într-o dimineaţă senină de septembrie, teroarea a lovit New Yorkul, Washingtonul şi câmpurile din Pennsylvania. O zi, aparent ca oricare alta, a devenit un moment istoric de referinţă”, afirmă preşedintele.
El susţine că atentatele au urmărit să provoace teamă şi umilinţă, însă reacţia americanilor a fost una de rezistenţă.
„Atacurile laşe aveau menirea de a demoraliza şi umili. În schimb, ele au arătat întregii lumi că sufletul unei naţiuni - curajos, vizionar, plin de compasiune - era la fel de viu şi de puternic”, scrie Nicuşor Dan.
Preşedintele aminteşte şi reacţia românilor după atentate, subliniind că tragedia americană a fost percepută ca o ameninţare la adresa valorilor societăţilor libere.
„În acea zi fatidică, oamenii liberi de pretutindeni au fost alături de America. Într-un sens foarte real, toţi românii au fost americani pentru o zi”, afirmă şeful statului.
Nicuşor Dan vorbeşte şi despre implicarea României în lupta împotriva terorismului, menţionând militarii, aviatorii, marinarii, ofiţerii de informaţii şi diplomaţii români care au participat la misiuni alături de partenerii americani. El aminteşte că „mii de militari români au servit cu curaj şi demnitate”, iar unii şi-au pierdut viaţa.




























0 Comentarii