Toto Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul accidentului rutier produs în septembrie 2025. Curtea de Apel București a respins, joi, apelul procurorilor, astfel că sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 a rămas definitivă.
Instanța a menținut pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de trei ani. În aceeași perioadă, actorului îi este interzis să conducă pe drumurile publice orice vehicul pentru care este necesar permis de conducere.
Potrivit soluției publicate de Curtea de Apel București, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost respins ca nefondat. Totodată, instanța a constatat încetarea de drept a măsurii controlului judiciar dispuse în cazul actorului.
Accidentul care l-a adus pe Toto Dumitrescu în fața instanței
Dosarul are la bază un accident produs pe 14 septembrie 2025, în jurul orei 13:05, la intersecția bulevardelor Mircea Eliade și Primăverii din București. În urma impactului, o tânără în vârstă de 23 de ani a fost rănită și transportată la spital. Un alt autoturism a fost, de asemenea, avariat.
După producerea accidentului, Toto Dumitrescu ar fi părăsit locul faptei pe jos. Polițiștii l-au identificat aproximativ 48 de ore mai târziu, într-un apartament, și l-au dus la audieri.
Actorul a fost ulterior trimis în judecată pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor producerii acestuia.
Pedeapsa este definitivă
Judecătoria Sectorului 1 pronunțase în aprilie condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare. Procurorii au contestat soluția, însă Curtea de Apel București a respins apelul.
Astfel, hotărârea este definitivă, iar Toto Dumitrescu rămâne cu pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendare și cu interdicția de a conduce timp de trei ani.




























0 Comentarii