Web Analytics

articol scris joi, 10 septembrie 2026

Proiect AUR: Amenzi de până la 10.000 lei pentru refuzul oficialilor de a săruta Drapelul Naţional

Un proiect AUR depus în Parlament şi care a trecut deja de Senat în 2023, a fost pus pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor de săptămâna aceasta, fără să aibă raport întocmit de comisiile de specialitate. Proiectul controversat privind proclamarea Zilei Drapelului Naţional al României introduce amenzi de până la 10.000 lei pentru refuzul unui oficial de a săruta Drapelul Naţional al României şi de 20.000 de lei, pentru instituţiile media care nu acordă spaţiu de emisie de 30 de minute în ziua în care se sărbătoreşte drapelul. Propunerea legislativă mai impune amenzi de până la 30.000 de lei dacă autorităţile locale nu stabilesc un loc public denumit „Piaţa Tricolorului”, în termen de 45 de zile de la promulgarea legii.

Proiectul iniţiat de AUR dar semnat şi de parlamentari PSD, PNL, minorităţi şi neafiliaţi prevede proclamarea zilei de 26 iunie Ziua Drapelului Naţional al României şi a fost depus în septembrie 2023 în Parlament.

A fost adoptat de Senat în 26.06.2023, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare, adică fără dezbateri în plen şi a fost transmis la Camera Deputaţilor.

În Camera Deputaţilor, a primit un aviz favorabil în comisia juridică, în 2025 şi un aviz negativ în comisia de învăţământ, tot în 2025.

Comisiile raportoare, de administraţie şi de apărare, nu au dat raport pe proiectul de lege.

Proiectul de lege a apărut înscris pe ordinea de zi plenului Camerei Deputaţilor (sub rezerva depunerii raportului), pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din 8 şi 9 septembrie 2026

Ce prevede proiectul de lege:

"Ziua Drapelului Naţional al României este o sărbătoare a întregii Societăţi Româneşti şi va fi organizată de toate autorităţile publice şi instituţiile statului român. Cu această ocazie se vor prezenta cu dedicaţie programe şi manifestări cultural educative consacrate evocării istoriei patriei din perspectiva continuităţii identităţii şi demnităţii naţiunii române", arată iniţiatorii.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copil de 3 ani, mort după ce s-ar fi electrocutat în curtea casei

O tragedie s-a produs în localitatea Tomulești, județul Giurgiu, unde un copil în vârstă de trei ani a murit în […] Citește!

Nouă amnistie fiscală propusă în Parlament: cine ar putea beneficia de anularea dobânzilor și penalităților

Firmele, persoanele fizice și instituțiile publice care au datorii fiscale restante la 31 august 2026 ar putea beneficia de anularea […] Citește!

Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a dat în judecată Ministerul Educației în contextul verificărilor privind teza sa de doctorat

Șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Lucian Pahonțu, a acționat în instanță Ministerul Educației și Cercetării. Acțiunea a fost […] Citește!

FRF introduce „Cartonașul negru” în fotbalul juvenil pentru combaterea comportamentului abuziv

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat vineri introducerea „Cartonașului negru”, o nouă măsură disciplinară menită să combată bullying-ul, presiunea […] Citește!

Personalități ale Academiei Române, acasă în Argeș, alături de tinerii argeșeni de excepție

Un eveniment de înaltă ținută academică și culturală s-a desfășurat, astăzi, la Muzeul Județean Argeș. Invitații speciali au fost academicienii […] Citește!

Preacinstitul Brâu al Maicii Domnului, la biserica Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti

În zilele de 5 și 6 octombrie 2026, pentru prima dată în eparhia Argeșului și Muscelului, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului […] Citește!

Urmărit și imobilizat de polițiștii de la Secția 3 de Poliție Pitești

În seara zilei de 10 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție […] Citește!

Teatrul din Pitești – o nouă stagiune. Duminică, „Proștii sub clar de lună”

Duminică, 13 septembrie, la ora 19, începe noua stagiune la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, cu acet prilej fiind programat […] Citește!

GIC NOSAG METAL angajează

GIC NOSAG METAL, companie cu peste 500 salariati,  specializata in productia de subansamble auto din metal obtinute prin procese de […] Citește!

Percheziții DNA la Spitalul Leordeni! Ce vizează ancheta procurorilor

Procurorii DNA București au descins miercuri, 9 septembrie, la Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni din Argeș, într-o anchetă ce vizează, conform […] Citește!

Minor reținut după ce a furat un telefon și pet-uri goale

În ziua de 09 septembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un […] Citește!

Argeș. Cartuș din Primul Război Mondial, găsit într-o gospodărie

Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat, joi, 10 septembrie, să intervină într-o gospodărie din comuna Valea Mare Pravăț, […] Citește!

Omul săptămânii

Tiberiu Irimia

Opinie

Încredere în Dani Coman şi răbdare pentru FC Argeş

Din ediția tipărită

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!