Luni, 7 septembrie, ziua deschiderii noului an școlar, peste 400 de polițiști, împreună cu aproximativ 50 de jandarmi și pompieri din Argeș vor fi prezenți în activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice în zonele din vecinătatea unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit unui comunicat al IPJ Argeș, structurile MAI din județ au luat măsurile necesare pentru ca debutul anului școlar să se desfășoare în condiții de siguranță. În perioada premergătoare începerii cursurilor, polițiștii, împreună cu jandarmii și pompierii din Argeș au desfășurat activități de pregătire și verificare, urmărind atât prevenirea faptelor antisociale, cât și reducerea riscului producerii unor evenimente nedorite.
În domeniul rutier au avut loc 342 de activități, dintre care 152 pentru verificarea amplasării corespunzătoare a mijloacelor de semnalizare rutieră aflate în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, 169 de verificări ale mijloacelor de transport școlar, iar 21 în alte situații.
De asemenea, în domeniul sistemelor de securitate private în unitățile de învățământ, au fost efectuate 465 de controale, ca urmare a deficiențelor sesizate, fiind aplicate 13 sancțiuni contravenționale.
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș vor asigura, în anul școlar 2026-2027, măsuri de ordine și siguranță publică la 14 unități de învățământ, respectiv 11 licee și 3 școli gimnaziale, situate în Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Costești și Topoloveni.
Prezența jandarmilor va viza atât zona imediat adiacentă unităților de învățământ, cât și traseele de deplasare ale elevilor.
În noul an școlar, jandarmii vor continua acțiunile de informare și prevenire, atât independent, cât și în sistem integrat, împreună cu reprezentanți ai IPJ Argeș, ISU, Direcției de Asistență Socială Argeș și ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Argeș.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș acordă o atenție deosebită siguranței copiilor și a întregii comunități școlare. Pentru un început de an școlar în siguranță au fost dispuse măsuri specifice de prevenire și intervenție, astfel încât elevii, cadrele didactice și personalul unităților de învățământ să își poată desfășura activitatea în cele mai bune condiții.
În perioada premergătoare începerii cursurilor, personalul specializat al Inspectoratului a desfășurat activități de verificare și control la unități de învățământ, cu accent pe respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, menținerea căilor de acces și evacuare în condiții corespunzătoare, funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor și asigurarea condițiilor necesare evacuării în siguranță a ocupanților.
Totodată, s-au desfășurat și se vor organiza în continuare activități de informare și instruire preventivă adresate elevilor, cadrelor didactice și personalului unităților de învățământ, având ca obiectiv formarea unui comportament preventiv și familiarizarea acestora cu regulile de siguranță și modul de comportare în cazul producerii unei situații de urgență. Astfel de materiale informative pot fi consultate și pe platforma națională Fiipregătit.ro
Structurile operative ale ISU Argeș sunt pregătite să intervină în cel mai scurt timp pentru gestionarea eventualelor situații de urgență, prin mobilizarea resurselor și forțelor disponibile, în funcție de natura și amploarea evenimentelor.
Pentru identificarea și implementarea celor mai bune soluții, necesare asigurării unui climat optim pentru elevi și cadrele didactice în unitățile de învățământ preuniversitar, în scopul creșterii gradului de siguranță în mediul școlar, polițiștii, împreună cu jandarmii și pompierii din Argeș, vor continua derularea acțiunilor și activităților specifice pe tot parcursul anului școlar 2026 – 2027.






























0 Comentarii