# Povestea tulburătoare a unei mame căreia i-a dispărut copilul imediat după naştere, la Spitalul Judeţean Argeş
După 25 de ani de când a dat naștere primului său copil, o mamă își caută cu frenezie băiatul despre care i s-a spus că ar fi murit la două zile după naștere, la Spitalul Județean din Pitești. Rudele femeii care l-au văzut pe micuț după naștere o susțin pe mamă în căutările ei, mai ales că nimeni n-a văzut vreodată trupul neînsuflețit al micuțului. Mai mult, recent, când mama a început propriile sale investigații, a descoperit că micuțul nu apare în registrele de la morga Spitalului Județean. Femeia a cerut spitalului și fișele sale, pe care a constatat o serie de modificări suspecte. E convinsă că mâzgălelile ce apar pe documente sunt o încercare a mușamalizării dispariției copilului său și crede că băiețelul ei este unul dintre copiii dați spre adopție în anii ’90, fără știrea părinților. Mai mult, suspectează o complicitate în rândul unor angajați ai Spitalului Județean.
În 1992, când a adus pe lume, prin cezariană, un băiețel, Paula Enache avea 20 de ani. A fost o bucurie imensă pentru toată familia, mai ales că micuțul era un copil pe care ea și Mihai, soțul său, și l-au dorit enorm.
„Au dat ai mei bani cu vârf și îndesat, că așa se dădea, cum se dă și-n ziua de azi. Am născut prin cezariană, la recomandarea doctoriței Guină și a doctorului Soceanu, ca să n-am probleme. Eram în săptămâna 40. Operația a decurs normal. Copilul a cântărit 3 kilograme la naștere și a avut scor Apgar 9… Mi-au spus că e ok”, povestește, pentru Jurnal de Argeș, Paula Enache (45 de ani).
Familia a așteptat cu sufetul la gură marele moment, chiar în fața sălii de operație. Ionela, asistenta care-i devenise tinerei mame foarte apropiată și care o monitorizase atent pe femeie în ultima parte a sarcinii, a ieșit din sala de operație cu băiețelul în brațe.
„Ionela era o cunoștință a noastră. Ne-am împrietenit cu ea, ne vizita acasă, până am născut, că după-aceea nu ne-a mai vizitat, decât foarte puțin, când mi-a făcut mie un tratament pentru furia laptelui… În ziua aceea, pe 25 mai, imediat după ce am născut, mama a văzut-o la lift, când a luat-o în lateral. Ionela i-a spus că merge să spele băiatul. Mama l-a pupat pe obraz și cumnata mea i-a atins o mânuță. Apoi, asistenta a plecat cu copilul. A fost singura dată când rudele noastre au văzut copilul. Nouă nu ni l-au arătat… Pe mine m-au ținut în reanimare, de pe 23 mai, iar pe 25 m-au urcat într-o rezervă, sus”, mai spune femeia.
A doua zi, când s-a mai înzdrăvenit, tânăra mămică a fost asigurată că totul este în regulă cu micuțul.
„În situația în care eu tot întrebam de copil, mi s-a spus: «stai liniștită, copilul e alimentat, e ok…»”, povestește mama.
A treia zi însă, stupoare! Aceeași asistentă, Ionela, îl aștepta pe soțul femeii în parcarea spitalului cu o veste cutremurătoare: „Copilul e mort”. Pentru Mihai, soțul Paulei, totul a fost năucitor. Disperat și bulversat, bărbatul a rămas aproape împietrit: cum să-i spună soţiei sale că pruncul lor s-a dus?!
„Soțul venise, la prânz, să mă vadă. Doamna asistentă Ionela l-a întâmpinat chiar la mașină, în parcarea spitalului și a zis: «Mihai, repede c-a murit copilul! Hai să-i spunem lu’ Paula!» Soțul meu a făcut un șoc (de atunci i s-a declanșat și un psoriazis)… N-a putut să vină să-mi spună așa ceva”.
În disperarea acelor clipe, nici prin cap nu le-a trecut părinților că cineva ar putea minți cu așa ceva. Toată atenția familiei s-a îndreptat către mama devastată de durere, luată imediat acasă, la sfatul asistentei.
„Tot doamna asistentă a zis că trebuie să plec cât mai repede acasă, că nu mai e de stat, că nu trebuie să mă prindă noaptea în starea asta, în spital. Noi, rătutiți, vă dați sema, din cauza disperării, n-am mai știut atunci ce să facem… Pe copil, decedat, așa cum mi-a spus că este, nu l-a văzut nimeni din familia noastră. Ionela mi-a zis că duc ei, cei din spital, copilul la morgă și că se ocupă ei de tot, dar nu l-au arătat nimănui. Am plecat acasă fără nimic. Nici măcar cu o fișă de externatrre. Nimic, nimic!”, mai spune Paula Enache.
În 2016, Paula a văzut la televizor povestea reală a unor părinți cărora li s-a spus că bebelușul lor a murit, deși, în cazul respectiv, copilul a fost dat spre adopție. Pentru Paula, a fost declicul care i-a dat speranța că micuțul ei trăiește, dar și momentul declanșării unei revolte la gândul scenariului sumbru prin care copilul său ar fi putut ajuge, cu complicitatea unor angajați ai spitalului, la alții. Atunci au și început căutările.
„Am făcut o cerere către Spitalul Județean și am cerut actele, fișele mele, tot ce era legat de mine. Am fost să mă interesez și la morgă, fiindcă și acolo există niște date în niște registere. Și am descoperit că nu apare nicăieri copilul meu. În registrul de la morgă, copilul meu nu e trecut. Până și avortonii sunt trecuți undeva înainte să-i distrugă. Ei, bine, copilul n-a fost înregistrat la morgă, iar decesul nu apare în nicio evidență”, povestește mama.
„Copilul este dat direct din spital”
Din momentul în care s-a convins că în registrul spitalului nu apare moartea copilului său, n-a mai avut nicio îndoială că băiatul trăiește.
„E clar. Copilul este dat direct din spital, probabil vândut, nu știu. Ca mamă, ai niște sentimente. Cred că asistenta a făcut asta, probabil pe mână cu alții, de acolo. Apoi au încercat o mușamalizare a poveștii, mai ales că pe fișele pe care mi le-a dat spitalul, apar modificări evidente. Mai mult, ai senzația că-n fișe sunt desene, nu cuvinte. În fișa din 23 mai scrie că m-au externat pe 1.06, în condițiile în care pe mine m-au luat acasă atunci, seara, pe 25 mai. Mi-amintesc și azi cum această asistentă, Ionela, m-a luat cu bagaj, cu tot, și m-a dus împreună cu părinții și soțul, direct acasă, ca să nu rămân sigură peste noapte în spital. Apoi e suspect faptul că deși eu eram în săptămâna 40, cum inițial s-a consemnat, pe fișă au schimbat săptămâna 40 cu săptămâna 30. Și se vede clar modificarea”, mai spune mama.
„Trebuie să fii un mare nemernic ca să-i iei unei mame copilul”
Modificarea termenului pare, ca și altele, un argument solid în ipoteza avansată de femeie, asta pentru că o naștere înainte de termen, la 30 de săptămâni, ar putea acoperi convenabil moartea subită a copilului. Faptul că nimeni din familie n-a văzut copilul decedat și că în registrele de la morgă bebelușul său nu apare i-au întărit convingerile că la Județean s-au întâmplat lucruri necurate.
„Abia acum am înțeles că intenția a fost, clar, de a crea buimăceală, ca să te ia cu capul, să nu mai realizezi ce faci. Am avut o perioadă în care nu mai gândeam. Eu am avut tot timpul senzația că ceva a fost în neregulă acolo, dar am fost traumatizată. Am depășit faza, apoi m-am ocupat să-mi fac tratamentul pentru a putea rămâne însărcinată din nou. Am încercat să nu mă mai gândesc. Apoi am născut-o pe fată. Acum doi ani, am văzut acea emisiune și i-am zis soțiului: «Mihai, uite, eu sunt ferm convinsă că și copilul nostru este un astfel de caz. Sunt sigură că este dat din spital. Și sunt sigură că noi nu suntem singurul caz». O să vedeți că, până la urmă, o să găsesc copilul ăsta. Nu am nici cea mai mică intenție de a-i strica viitorul. Vreau numai să-i privesc în față pe ăia care mi l-au luat și să-i întreb ce-a fost în capul lor. Fiindcă trebuie să fii un mare nemernic ca să-i iei unei mame copilul. Una este să i-l iei cu voia ei sau dintr-un centru unde știi că n-are niciun viitor și alta e să-l iei de la o mamă căreia să-i spui că a murit și să-i distrugi viața. Noi n-am fost o familie despre care să spui că nu-și permitea să crească un copil. Noi chiar ne-am dorit copilul ăla”, încheie Paula Enache.
0 Comentarii