Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea a finalizat lucrările de amenajare a pârâului Valea Caselor, o investiție de peste 17 milioane de lei care reduce riscul la inundații și protejează locuințele, infrastructura și sursa principală de alimentare cu apă potabilă a comunei Dragoslavele.
Pârâul Valea Caselor izvorăște de la aproximativ 1.700 de metri altitudine și coboară pe o pantă accentuată. În perioadele cu precipitații abundente, debitul poate crește rapid, cu risc de producere a viiturilor. Lucrările de apărare existente, realizate în anii ’70 –’80, se degradaseră. Eroziunea afectase fundațiile zidurilor de sprijin și ale pragurilor din beton, iar instabilitatea malurilor punea în pericol locuințele și sursa principală de alimentare cu apă potabilă a comunei.
În urma lucrărilor, peste 100 de gospodării și anexe, infrastructura rutieră și de utilități, precum și aproximativ 25 de hectare de teren agricol sunt mai protejate împotriva inundațiilor.
În cadrul investiției au fost realizate:
- recalibrarea și stabilizarea albiei pe o lungime de aproximativ 4 kilometri;
- peste 5 kilometri de ziduri de sprijin din piatră și beton;
- 27 de praguri de fund și refacerea căderilor de apă deteriorate;
- praguri prevăzute cu scări pentru pești, pentru menținerea continuității ecologice a cursului de apă.
Astfel de lucrări reduc riscurile asociate viiturilor și contribuie la protejarea oamenilor, a locuințelor terenurilor și a infrastructurii esențiale.

Citește și Anchetă internă la Poliția Argeș după accidentul de la Călinești soldat cu moartea biciclistului
Citește și Pitești. Conductă de gaz spartă în timpul unor lucrări




























0 Comentarii