La 47 de ani, Adrian Mutu este așteptat să facă spectacol la Centenarul Fiorentinei, unde a fost invitat alături de multe alte vedete care au marcat istoria clubului din Florența, potrivit Fanatik.ro.
Pe 2 septembrie este programat meciul dintre Fiorentina All Stars și Nostalgia Legends, un meci demonstrativ, care va avea loc pe stadionul Artemio Franchi, cu scopul de a sărbători Centenarul formației din Florența.
Adrian Mutu a fost invitat, fiind unul dintre cei mai prolifici fotbaliști din istoria Fiorentinei. El ar putea face, în premieră, pereche în atac cu argentinianul Gabriel Omar Batistuta, socotit cel mai valoros străin care a jucat la Fiorentina, autor a 168 de goluri pentru Fiorentina.
Mutu a jucat între 2006 și 2011 la Fiorentina, unde a cunoscut cea mai fastă perioadă a carierei. A marcat 54 de goluri în 112 partide, pe durata celor 5 ani petrecuţi la Florenţa. Mutu a ajuns la Fiorentina de la Juventus și la finalul contractului a plecat la Cesena, ultima echipă din Italia la care a activat.
Înființată pe 29 august 1926, Fiorentina îl are în actualul său lot pe fundașul Radu Drăgușin. De-a lungul timpului, au mai îmbrăcat tricoul viola Marius Lăcătuș, Bogdan Lobonț, Ciprian Tătărușanu Louis Munteanu și Ianis Hagi.
Fiorentina a câștigat de două ori campionatul Italiei și de alte cinci ori a fost vice-campioană. De asemenea, în vitrina clubului au poposit șase Cupe ale Italiei și două Supercupe. Singurul trofeu european este Cupa UEFA, câștigată în 1961. În 2023 și 2024, echipa a fost finalistă a Conference League.
Sărbătoarea Centenarului este marcată însă de refuzul lui Giancarlo Antognoni de a participa la eveniment. Omul care a jucat pentru Fiorentina (1972-1987) în 429 de meciuri, marcând 72 de goluri, este în conflict cu actualii proprietari ai clubului.
Considerat unul dintre cei mai mari jucători care au îmbrăcat tricoul echipei florentine, a fost extrem de tranșant: „Mă cunoașteți, sunt mereu transparent și nu mă voi răzgândi. Aceasta este o sărbătoare pentru actualii proprietari, care m-au ignorat timp de cinci ani. Și apoi vor fi acolo atâția alți jucători grozavi care au făcut istoria în tricoul Fiorentinei”
Fiorentina este deținută acum de compania americană Mediacom. La evenimentele Centenarului au fost invitați și mulți alți foști fotbaliști emblematici ai Fiorentinei: Roberto Baggio, Effenberg, Passarela, Brian Laudrup, Rui Costa, Dunga, Jovetic etc.
FIORENTINA ALL STARS
Francesco Toldo, Sebastien Frey, David Pizarro, Angelo Di Livio, Giuseppe Rossi, Adrian Mutu, Dario Dainelli, Manuel Pasqual, Martin Jorgensen, Sandro Cois, Borja Valero, Luca Toni, Mauro Bressan, Moreno Torricelli, Giampaolo Pazzini, Massimo Gobbi, Gonzalo Rodriguez, Francesco Flachi, Gabriel Omar Batistuta
Citeşte şi: FC Argeş – Farul Constanţa se joacă vineri, 14 august, de la ora 21.30, în etapa a 5-a din SuperLiga




























0 Comentarii