În ziua de 4 August 1916 a fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă dintre România, pe de o parte, şi Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia), pe de altă parte. Tratatul prevedea, printre condiţiile intrării României în război de partea Antantei şi satisfacerea dezideratului unirii cu ţara a fostelor teritorii româneşti anexate de Austro-Ungaria.
Foto: Tratatul de alianţă dintre România şi Antanta (4/17 august 1916 la Bucureşti) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org.
Tratatul a fost un acord internațional, secret încheiat între guvernul român și guvernele Antantei (1) având ca obiect principal intrarea României în război, de partea acestei alianțe, pe timpul Primului Război Mondial.
Acordul a fost semnat la 4/17 august 1916 la București, în locuința lui Vintilă Brătianu. de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.
Citește și: 48 de pelerini din satul natal al lui ÎPS Calinic, în vizită la Eparhia Argeșului și Muscelului
Principalele prevederi ale acordului prevedeau recunoașterea de către Antanta a drepturilor României asupra teritoriilor locuite de români din Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina și Banat, precum și de a fi tratată similar în cadrul conferințelor de pace ca și ceilalți aliați. În schimb România se obliga de a declara război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni.
Tratatul era însoțit de o convenție militară. De asemenea părțile se obligau să țină un secret absolut asupra existenței și conținutului acordului.




























0 Comentarii