Web Analytics
scris sâmbătă, 04.07.2026

Două accidente în Argeș pe timpul nopții. Doi tineri răniți, luați cu ambulanțele

Pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă, 3 spre 4 iulie, pompierii argeșeni au intervenit în cazul a două accidente rutiere produse în județ.

Potrivit ISU Argeș, primul dintre acestea a avut loc în comuna Pietroșani, unde au fost implicate două autoturisme, intervenția fiind solicitată printr-un apel de tip E-call.

La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). În urma evenimentului au rezultat două victime: o tânără în vârstă de 19 ani și un tânăr în vârstă de 20 de ani.

După acordarea îngrijirilor medicale la fața locului, ambele victime au fost transportate la UPU Curtea de Argeș.

Cel de-al doilea accident rutier s-a produs pe DN 73, în comuna Dâmbovicioara, în care au fost implicate o autocisternă, un autoturism și o autoutilitară. La locul solicitării au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Echipajul medical a asistat un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, care a refuzat transportul la spital.

Citește și: Argeș. 47 de persoane prinse muncind la negru. Angajatori amendați cu peste un milion de lei

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită