Pompierii au intervenit noaptea trecută pentru a stinge două incendii provocate intenţionat de oamenii străzii. În ambele cazuri a fost vorba de case dezafectate din municipiul Piteşti.
Miercuri seara, la ora 22.43, două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit pe strada Victoriei pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă dezafectată. Flăcările au mistuit deşeuri textile şi mase plastice. Potrivit pompierilor, incendiul a fost generat de folosirea intenţionată a sursei de aprindere, iar cei care au dat foc casei au fost oamenii străzii.
Tot în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.00, un alt incendiu a izbucnit în aceeaşi zonă, de această dată la o casă dezafectată pe strada Dumbravei. Două echipaje cu două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit pentru a stinge flăcările. În incendiu a ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp. Pompierii au stabilit că flăcările au fost generate de folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

Doliu în fotbal. A murit Florin Marin
Florin Marin, fost fotbalist la Steaua și antrenor la numeroase echipe din prima ligă, printre...
0 Comentarii