Web Analytics
scris sâmbătă, 20.06.2026

Ministerul Justiţiei: Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autorităţile române a lui Paul de România 

Ministerul Justiţiei anunţă că autorităţile judiciare din Paris au dispus predarea imediată către autorităţile române a lui Paul de România, dar decizia nu este definitivă.

”Astăzi, 18 iunie a.c., Curtea de Apel Paris a dispus predarea imediată către autorităţile române a lui Paul de România, în cadrul procedurii judiciare desfăşurate în baza cooperării dintre autorităţile competente din România şi Franţa. Hotărârea reprezintă un moment important în această cauză şi pune capăt unei proceduri judiciare care s-a desfăşurat pe parcursul ultimilor trei ani”, au transmis oficialii Ministerului Justiţiei.

Citește și Persoane cu dizabilităţi, obligate să stea la coadă din toiul nopţii pentru carduri de combustibil la DGASPC Argeş

Potrivit acestora, decizia instanţei franceze constituie un succes al cooperării judiciare eficiente dintre România şi Franţa, ”confirmând angajamentul comun al celor două state pentru aplicarea principiilor statului de drept şi respectarea obligaţiilor asumate în cadrul mecanismelor europene de cooperare judiciară”.

”Menţionăm că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Paris nu este definitivă la acest moment şi că în prezent, sus-numitul se află sub control judiciar. Autorităţile române vor continua să urmărească desfăşurarea procedurilor judiciare şi vor informa opinia publică cu privire la orice evoluţie relevantă a cauzei”, a mai transmis Ministerul Justiţiei.

Descendentul regelui Carol al II-lea, unul dintre ultimii regi ai României, este acuzat că a colaborat cu o bandă de escroci, începând din 2006, pentru a recupera proprietăţile pe care le revendica în calitate de moştenitor al familiei regale.

Bucureştiul a emis un prim mandat de arestare pe numele prinţului Paul în decembrie 2020, la o zi după condamnarea acestuia la trei ani şi patru luni de închisoare pentru trafic de influenţă şi complicitate. În acest dosar, 18 persoane au fost condamnate, iar prejudiciul adus statului român a fost estimat la cel puţin 145 de milioane de euro.

Curtea de Apel din Paris a respins prima cerere de extrădare, în noiembrie 2023, considerând că dreptul la un proces echitabil nu a fost respectat, având în vedere neregulile constatate în depunerea jurământului a doi dintre cei trei judecători care l-au condamnat.

Autorităţile române au emis un nou mandat de arestare împotriva prinţului în ianuarie 2025, pe baza deciziei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din 29 iulie 2024, pronunţată în urma unei solicitări pre-judiciare. CJUE a considerat că decizia justiţiei franceze era ”contrară principiului încrederii reciproce” între ţările europene, exercitând ”un control excesiv” asupra funcţionării sistemului judiciar român, a reamintit preşedintele Camerei de extrădare în cadrul şedinţei din iunie.

Procurorul general a solicitat extrădarea lui Paul din România în numele ”principiului priorităţii dreptului european asupra dreptului naţional”, respingând orice ”persecuţie”.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...