
Senatorul Mihai Coteț a participat, pe 11 iunie, la evenimentul prin care CCIFER – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România – a celebrat 30 de ani de parteneriat, dialog și cooperare alături de România.
„A fost un foarte bun prilej de dialog despre dezvoltare, investiții și despre rolul important pe care diplomația economică îl are în susținerea economiei românești, alături de Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, de Nicolas Richard, președintele CCIFER, dar și de Mihai Bordeanu, director general Automobile Dacia în România.
M-am bucurat să îl revăd și pe Excelența Sa Nicolas Warnery, Ambasadorul Franței în România, prezent recent și la Argeș Invest, unde discuțiile au vizat oportunitățile de investiții și potențialul economic al județului Argeș.
Argeșul reprezintă unul dintre cele mai bune exemple ale succesului parteneriatului economic româno-francez, prin investițiile realizate de Renault Group la Automobile Dacia Mioveni. Modernizarea uzinei, dezvoltarea producției și extinderea capacităților industriale au transformat Dacia într-un simbol al performanței industriale românești”, a spus Mihai Coteț.
M.S.
Citește și Mihai Coteț: Orice zi în care PNL rezistă presiunilor este o zi bună pentru democrație



0 Comentarii