Sâmbătă, 13 iunie, la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” din Pitești va fi proiectat filmul „Prietenul tăcut”, de Ildiko Enyedi – potrivit unui comunicat remis de Filarmonica Pitești.

În inima unei grădini botanice dintr-un vechi oraș universitar german se înalță un arbore maiestuos de ginkgo biloba. Timp de un secol, acest martor tăcut a însoțit, din umbră, transformările vieții umane. În trei momente distincte ale secolelor XX și XXI, trei oameni – fiecare cu propriile întrebări și frământări – ajung, inevitabil, în preajma acestui copac plin de mister și semnificație.
Filmul a avut premiera în România pe 20 martie 2026.
Biletul costă 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
O familie aproape… imperfectă
Duminică, 14 iunie, la ora 18.00, la același cinematograf va fi proiectat filmul „Mă mut la mama”, o comedie despre o familie aproape… imperfectă.
Adriana, o femeie de 65 de ani, încearcă să-și trăiască viața la maximum, redescoperindu-și feminitatea și dorința de a iubi. Fiii ei, Gabriel, un corporatist plin de sine, și Andrei, un bărbat aflat în pragul eșecului personal și profesional, îi invadează brusc viața, fiecare cu propriile crize.
Gabriel jonglează cu o căsnicie tensionată și tentații extraconjugale, iar Andrei fuge de o relație distrusă și de eșecurile profesionale. Trei destine se ciocnesc sub același acoperiș, într-un carusel de situații comice, momente dramatice și revelații intime. Cei trei ajung să înțeleagă că familia, cu toate conflictele și absurditățile ei, rămâne singurul adăpost sigur.
Filmul a avut premiera în România pe data de 22 mai 2026.
Prețul biletului la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.




0 Comentarii