
În perioada 12–14 iunie, cu ocazia Zilelor Europene ale Arheologiei, accesul publicului la Castrul Roman Jidava (Jidova )de la Câmpulung va fi gratuit. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere unul dintre cele mai importante situri arheologice din România.
Castrul Roman Jidava, monument istoric inclus în patrimoniul UNESCO, va fi restaurat printr-un proiect în valoare de aproape 8 milioane de euro, care prevede restaurarea vestigiilor arheologice, construirea unui nou muzeu de istorie și arheologie, amenajarea traseelor de vizitare, reabilitarea drumului de acces, protejarea ruinelor valoroase și digitizarea întregului obiectiv, astfel încât patrimoniul să poată fi descoperit și prin intermediul noilor tehnologii.
În cadrul investiției vor fi realizate cercetări arheologice preventive, vor fi restaurate și conservate vestigiile descoperite în sit, vor fi montate panouri informative moderne, iar zona va beneficia de infrastructură adecvată pentru vizitare. De asemenea, va fi construit un nou muzeu care va completa experiența culturală oferită turiștilor și vizitatorilor.
Consiliul Județean Argeș a lansat astăzi proiectul, în prezența directorului general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Gabriel Mușat. Valoarea totală a investiției este de 7.940.022,86 euro, din care peste 5 milioane de euro reprezintă fonduri europene și fonduri de la bugetul de stat. Lucrările se vor desfășura în perioada iunie 2026 – decembrie 2029.
Citește și Filmul făcut după cartea Oliviei Odăianu va ajunge la Hollywood! Ce surprize mai pregăteşte autoarea din Călineşti



0 Comentarii