Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii clujeni, fiind suspectat că a vandalizat 21 de autoturisme parcate pe strada Romulus Vuia din municipiul Cluj-Napoca. Acesta este cercetat pentru infracțiunea de distrugere în formă continuată.

Incidentul a fost semnalat în data de 5 iunie, în jurul orei 18:40, când un proprietar de autoturism a sesizat poliția că mașina sa, parcată pe strada Romulus Vuia, fusese zgâriată. Bărbatul a precizat că și alte vehicule aflate pe aceeași stradă prezentau avarii similare.
Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat inițial șase proprietari ale căror autoturisme aveau urme de zgâriere. În urma verificărilor și a administrării probelor, anchetatorii au stabilit că aceeași persoană ar fi provocat distrugeri asupra a 21 de autoturisme într-un interval de aproximativ 40 de minute.
Suspectul a fost identificat și condus la sediul poliției pentru audieri. Ulterior, pe numele său a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-au produs faptele și pentru evaluarea prejudiciului provocat proprietarilor mașinilor afectate.
Potrivit informațiilor transmise de reprezentanții Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, dosarul este instrumentat de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Cluj-Napoca.



0 Comentarii