Web Analytics
scris joi, 04.06.2026

Persoane cu dizabilităţi, obligate să stea la coadă din toiul nopţii pentru carduri de combustibil la DGASPC Argeş

Situație revoltătoare semnalată la DGASPC Argeș. Persoane cu dizabilități, unele în cârje, în scaune rulante sau cu amputări, sunt nevoite să ajungă încă din timpul nopții pentru a prinde un loc pe listele întocmite în vederea ridicării cardurilor de combustibil. Potrivit mai multor persoane care au trecut recent prin această experiență, oamenii încep să se adune în fața instituției chiar de la ora 2.00 dimineața. În lipsa unui sistem care să permită distribuirea cardurilor prin poștă sau programări eficiente, beneficiarii își trec numele pe tabele improvizate și așteaptă ore întregi pe băncile din fața sediului. Un martor care a însoțit o rudă cu handicap afirmă că la ora 6.00 dimineața era deja numărul 40 pe listă.

„Am văzut oameni în cârje, persoane fără o mână sau fără un picior, oameni care abia se deplasau. Toți stăteau afară, așteptând să intre. Este greu de înțeles cum, în anul 2026, persoane aflate într-o situație atât de vulnerabilă sunt obligate să petreacă ore întregi la cozi pentru un drept care li se cuvine”, a declarat acesta.
Cetățenii se întreabă de ce DGASPC Argeș nu utilizează soluții deja aplicate în alte județe, unde cardurile sunt expediate prin Poșta Română direct către beneficiari, eliminând astfel deplasările inutile și cozile. Potrivit legii, persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta pentru un card de carburant electronic în locul biletelor de transport interurban. Sumele sunt destinate alimentării mașinii sau încărcării autovehiculelor electrice.
Dar situația de la DGASPC Argeș nu se limitează doar la distribuirea cardurilor de combustibil. Potrivit peroanelor care sunt nevoite să apeleze la instituție, scene similare se repetă și în cazul evaluărilor medicale și sociale. Beneficiari veniți de la zeci de kilometri distanță, în scaune rulante, în bastoane sau alte probleme severe de mobilitate, sunt nevoiți să suporte drumuri dificile și perioade lungi de așteptare. DGASPC Argeș funcționează în subordinea Consiliului Județean Argeș, iar situația ridică întrebări privind modul în care sunt organizate serviciile destinate persoanelor cu dizabilități și măsura în care acestea răspund nevoilor reale ale beneficiarilor.
(ELECTRO-CUTARE)

Citește și Cine îl extrage pe paznicul Maduro de la Comisia de handicap?

Citește și Consilierul pe probleme de romi al Prefecturii Argeş a fost dat afară prin desfiinţarea postului

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Forța Dreptei Argeș de 23 de bani

Potrivit Autorității Electorale Permanente, anul trecut organizația argeșeană a partidului Forța Dreptei a strâns din cotizații 21.300 de lei. În...