În municipiul Constanța a avut loc sâmbătă un incident grav, semnalat inițial ca posibil caz de răpire, după ce o tânără ar fi fost urcată cu forța într-un autovehicul chiar într-o zonă circulată a orașului.

Apelul de urgență la 112 a fost făcut de martori care au observat scena pe bulevardul Mamaia, unde o fată de 19 ani ar fi fost introdusă într-o autoutilitară și transportată rapid din zonă.
Polițiștii au reacționat imediat și au început căutările, reușind localizarea vehiculului la scurt timp pe bulevardul Aurel Vlaicu. Duba, o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, a fost oprită pentru verificări.
La fața locului, oamenii legii au legitimat șoferul și pasagerii, iar toți cei aflați în vehicul au fost conduși ulterior la sediul poliției pentru audieri și clarificarea situației.
Surse din anchetă indică faptul că persoanele implicate nu ar fi cetățeni bulgari, însă acest aspect este încă verificat de autorități. De asemenea, nu este confirmat oficial dacă între tânără și cei din autoutilitară exista o relație prealabilă.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean IPJ Constanța, cazul a fost semnalat în jurul orei 14:00, iar intervenția a fost declanșată imediat după apelul la 112.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, autovehiculul în cauză a fost identificat la scurt timp, pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța. Conducătorul auto împreună cu pasagerii din autoutilitară au fost legitimați și conduși la sediul poliției”, au transmis reprezentanții instituției.
Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii încearcă să stabilească exact circumstanțele în care tânăra a ajuns în autoutilitară și dacă a fost vorba despre o răpire sau un alt tip de incident.



0 Comentarii