Web Analytics
scris joi, 28.05.2026

A confirmat oficial: Bettaieb a plecat de la FC Argeș!

Adel Bettaieb s-a despărțit oficial de FC Argeș și a devenit liber de contract, după ce înțelegerea dintre cele două părți nu a mai fost prelungită. Anunțul a fost făcut de Daniel Stanciu, care a confirmat plecarea atacantului tunisian. „Da, a plecat. I-a expirat contractul. Nu știu unde pleacă”, a declarat Daniel Stanciu, potrivit digisport.ro.

Despărțirea vine în ciuda faptului că, în ultimele săptămâni, oficialii clubului piteștean se declarau optimiști că îl vor convinge pe Bettaieb să continue la echipă. Negocierile nu au ajuns însă la un acord, iar jucătorul a rămas liber de contract.

Citește și: Dincolo de gazon! Cristi Bratu: „FC Argeş a fost şi va rămâne casa mea”

În vârstă de 29 de ani, Adel Bettaieb a fost unul dintre atacanții remarcați în actualul sezon de Superliga României, reușind mai multe goluri spectaculoase pentru FC Argeș. Potrivit Transfermarkt, fotbalistul este cotat la aproximativ 700.000 de euro.

Înainte de a ajunge în România, atacantul tunisian a evoluat pentru UR La Louvière și F91 Dudelange. În Luxemburg a câștigat titlul de campion și a evoluat în competițiile europene.

Ulterior, Bettaieb a jucat în Turcia pentru Ümraniyespor și Boluspor. În vara anului 2024 a semnat cu Universitatea Cluj, iar din iulie anul trecut evolua pentru FC Argeș.

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Liga2 scrie pe voi.Jucatorii va pleaca,iar Coman o freacă la rece cu M…UEFANTASTICII.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită