Un român în vârstă de 44 de ani, care lucra ca îngrijitor în Italia, este cercetat de autorități după ce ar fi încercat să fraudeze un bătrân de 93 de ani, Domenico Lanza, descendent al unei familii nobiliare siciliene. Potrivit procurorilor, bărbatul ar fi pus la cale un plan elaborat pentru a obține averea impresionantă a acestuia, convingându-l chiar că îi este fiu biologic.

Toni Ciprian Popescu a început să lucreze pentru Domenico Lanza în anul 2016, perioadă în care ar fi câștigat treptat încrederea bătrânului. Ancheta arată că, în 2021, românul l-ar fi convins pe nobil să semneze în fața unui notar o declarație de paternitate prin care îl recunoștea drept fiu.
Citește și: Drogat la volan pe străzile din Pitești. Au venit analizele de laborator
Pentru a face povestea credibilă, Popescu — sprijinit, potrivit anchetatorilor, de doi avocați — i-ar fi relatat bătrânului despre o presupusă relație avută în trecut cu mama sa, relație din care s-ar fi născut el. Procurorii susțin însă că această versiune nu este susținută de nicio probă concretă.
Autoritățile italiene susțin că românul nu ar fi acționat singur. Din 2020, acesta ar fi fost ajutat de Eduardo Perreira, un brazilian de 40 de ani, cei doi fiind acuzați că au profitat de vulnerabilitatea bătrânului pentru a-l deposeda de bunuri și bani.
Anchetatorii afirmă că Popescu ar fi obținut aproximativ 180.000 de euro printr-o tranzacție imobiliară, în timp ce complicele său ar fi intrat în posesia a circa 56.000 de euro. Banii ar fi fost folosiți pentru vacanțe, renovarea unui apartament și alte cheltuieli personale.
În plus, procurorii susțin că cei doi au simulat închirierea casei bătrânului din Colle Oppio fără a plăti chirie și că au încheiat ulterior un contract fictiv pentru un teren situat în Falcognana. Totodată, în 2020, Domenico Lanza i-ar fi acordat românului o procură generală care îi permitea să opereze conturile sale bancare.
Judecătorul de instrucție a decis ca Toni Ciprian Popescu și Eduardo Perreira să nu se mai apropie de bătrânul de 93 de ani și le-a impus purtarea unor brățări electronice de monitorizare.
Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili dimensiunea exactă a prejudiciului și toate circumstanțele în care cei doi ar fi încercat să pună mâna pe averea nobilului sicilian.



0 Comentarii