Federația Română de Handbal a anunţat, duminică, 24 mai, decesul antrenorului emerit Ion Gherhard, câştigător a mai multor mari trofee, între care Supercupa Europei, în 1984, cu Chimistul Râmnicu Vâlcea. Avea 84 de ani.

„Astăzi, handbalul românesc este mai sărac. Un nume mare al antrenoratului românesc, un om care şi-a dedicat viaţa performanţei şi formării generaţiilor de sportive, a plecat dintre noi. Ion Gherhard rămâne una dintre figurile legendare ale handbalului feminin românesc şi internaţional”, a transmis FRH.
De numele său se leagă performanţe remarcabile, cele mai mari fiind câştigarea Supercupei Europei în 1984 şi a Cupei IHF în 1989, alături de Chimistul Râmnicu Vâlcea. A fost, de asemenea, finalist al Cupei Cupelor cu Oltchim Râmnicu Vâlcea şi finalist al Challenge Cup cu HC Selmont Baia Mare.
Profesorul Ion Gherhard (1942-2026) a cucerit patru titluri de campion al României şi cinci Cupe ale României, contribuind decisiv la dezvoltarea handbalului feminin în oraşe precum Bacău, Râmnicu Vâlcea şi Baia Mare.
Sursa foto: Fanatik
Citește și: Bogdan Andone, după ce FC Argeș a remizat cu CFR Cluj: „A fost un sezon de excepție”



0 Comentarii