Web Analytics
scris marți, 05.12.2017

Regele Mihai va fi înmormântat la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală

 

Regele Mihai va fi înmormântat la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală

rege Mihai

Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viaţă astăzi, 5 decembrie 2017, la ora 13.00 (ora României), la reşedinţa privată din Elveţia.

„La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Altaţa Sa Regală Principesa Maria. În această seară, la ora 19.00, Custodele Coroanei Române va face o declaraţie către ţară“ – anunţă Casa Regală într-un comunicat.
 
Abia miercuri, 6 decembrie, va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor.
 
Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
 
La dorinţa Custodelui Coroanei române, funeraliile Regelui Mihai I vor respecta tradiţia înaintaşilor Majestăţii Sale Defuncte.
 
Începând de mâine (miercuri, 6 decembrie), cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţe pot fi transmise online la adresa https:// www.familiaregala.ro/mesaje/.
 
Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine (miercuri, 6 decembrie), la Palatul regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...