Web Analytics
scris miercuri, 13.05.2026

Universitatea Craiova și U Cluj, cu trofeul pe masă

Finalul play-off-ului este unul încins, iar Universitatea Craiova și U Cluj se vor întâlni în meci direct. LPF a decis ca trofeul SuperLigii să fie prezent la meciul din Bănie.

Mai sunt două etape de jucat în play-off-ul SuperLigii, iar singurele formații care se mai bat pentru titlu sunt Universitatea Craiova și U Cluj, care se vor duela și în finala Cupei României. Cele două se vor întâlni în weekend, iar LPF a hotărât ca trofeul să fie prezent pe Stadionul ”Ion Oblemenco”.

Universitatea Craiova are un punct avans în fața lui U Cluj și cu o victorie în partida directă programată duminică, 17 mai, de la ora 20:30, și-ar asigura matematic câștigarea titlului după o pauză de 35 de ani.

Ținând cont de această posibilitate, șefii Ligii Profesioniste de Fotbal, împreună cu partenerul competiției, Superbet, au luat decizia de a duce trofeul SuperLigii în Bănie. Astfel, jocul din etapa a 9-a a play-off-ului, care se va disputa cu casa închisă, va fi unul cu titlul pe masă, dar doar pentru ”alb-albaștri”.

”În cazul în care Craiova va câștiga meciul de duminică, la finalul acestuia vom organiza, pe gazon, festivitatea de premiere, cu decernarea medaliilor și a trofeului de campion”, au declarat surse pentru gsp.ro.

În cazul în care Universitatea Craiova nu va deveni campioană în weekend-ul ce urmează și totul se va decide în ultima etapă a play-off-ului, care va avea loc în perioada 23-24 mai, atunci LPF a luat o hotărâre interesantă.

”Fiind un singur trofeu unicat, care urmează să fie gravat imediat după fluierul final cu numele campioanei, un elicopter va fi pregătit la București pentru a vedea exact unde va ajunge trofeul. Decernarea va avea loc fie în Giulești, fie pe Cluj Arena”, au precizat aceleași surse.

Dacă Universitatea Craiova va câștiga titlul, ”alb-albaștrii” vor primi trofeul în Giulești, iar apoi vor merge direct în Cetatea Băniei pentru a sărbători cu fanii. În cazul în care U Cluj va reuși în premieră să iasă campioană, atunci lucrurile vor fi puțin mai simple, deoarece echipa lui Cristiano Bergodi va juca acasă în ultima etapă și doar va avea de așteptat sosirea elicopterului de la București.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, Universitatea Craiova se află în fruntea play-off-ului, cu 46 de puncte, fiind urmată de U Cluj cu 45 de puncte. Celelalte formații nu mai au matematic șanse pentru a se implica în lupta la titlu.

Citește și: Sorana Cîrstea e în semifinale la Roma! A bătut-o și pe Ostapenko

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...