Web Analytics
scris marți, 12.05.2026

Raluca Turcan îl îndeamnă pe Sorin Grindeanu să demisioneze din fruntea Camerei Deputaților

Deputata PNL, Raluca Turcan, a lansat marți un atac la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu, după ce acesta i-a cerut premierului Ilie Bolojan să demisioneze din fruntea Guvernului pe motiv că ar fi pierdut majoritatea parlamentară.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Raluca Turcan a susținut că Sorin Grindeanu se află în aceeași situație și că, dacă aplică aceleași criterii, ar trebui să renunțe și el la funcția de președinte al Camerei Deputaților.

Citește și: Argeș. 61 de bilete la băi pentru pensionari, cu plecări în perioada 29 mai – 2 iunie

„Sorin Grindeanu îi cere lui Ilie Bolojan să demisioneze din fruntea guvernului pentru că a pierdut majoritatea parlamentară. Dar oare Sorin Grindeanu nu se află în exact aceeași situație?”, a transmis deputata liberală.

Ea a precizat că Sorin Grindeanu a fost ales în funcție cu sprijinul unei majorități parlamentare formate din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților, aceeași majoritate care a susținut și Guvernul Bolojan.

„A fost ales președinte al Camerei Deputaților cu voturile PSD, PNL, USR, UDMR și ale minorităților, aceeași majoritate care a votat #GuvernulBolojan, pe care singur nu și-ar fi putut-o asigura. Dacă îi punem aceeași oglindă președintelui PSD, atunci ar fi trebuit deja să demisioneze din funcție, pentru că e clar că majoritatea care a pus guvernul și celelalte funcții din stat nu mai este de actualitate”, a scris aceasta.

Raluca Turcan a afirmat că liderul PSD ar trebui să facă primul pas dacă dorește să fie credibil atunci când vorbește despre pierderea majorității parlamentare.

„Deci, Sorin Grindeanu, ar trebui să demisioneze din funcția de președinte al Camerei Deputaților, pentru a fi credibil în orice alte solicitări în care evocă pierderea majorității în #Parlament”, a declarat deputata PNL.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...