Baschetbalistul dominican Dagoberto Pena, fost jucător la echipe spaniole precum Deportivo La Coruna, Breogan, Estudiantes şi Barcelona B, a fost condamnat la 60 de ani de închisoare în Statele Unite pentru infracţiuni de abuz sexual asupra copiilor.

Conform documentelor instanţei, din octombrie 2024 până în februarie 2026, Pena a folosit şi a convins doi minori să participe la acte cu conţinut sexual explicit pentru a produce reprezentări vizuale ale abuzurilor sexuale suferite de aceştia, a declarat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.
Pena a pledat vinovat pe 23 ianuarie şi a fost condamnat, de asemenea, la libertate condiţionată supravegheată pe viaţă, în cazul în care va fi eliberat din închisoare, şi i s-a ordonat să se înregistreze ca infractor sexual.
Fostul jucător, în vârstă de 37 de ani, a participat la Campionatul Mondial din 2019 cu echipa Republicii Dominicane şi şi-a încheiat cariera de jucător, în 2023, la Grupo Alega Cantabria. El lucra, în prezent, ca profesor de educaţie fizică şi antrenor în Florida.
Ancheta a început în 2025, când tatăl victimelor a descoperit comunicări nepotrivite între fostul jucător de baschet şi un minor.



0 Comentarii