Marți, 5 mai, de la ora 15.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții a Centrului Cultural Pitești, judecătorul Marius Andreescu a susținut prelegerea cu tema „Tragicul existențial. De la dramaturgia și filosofia clasică greacă la filosofia modernă. Tragicul în ortodoxie”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Cultură și credință în societatea contemporană”.
Dr. Marius Andreescu este cercetător științific la Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, membru al Asociației Române de Filosofie a Dreptului și Filosofie Socială. Pe scurt, un om de o cultură extraordinar de bogată și de nuanțată.
Tragicul în cultura greacă antică este o experiență complexă
„Tragicul existențial, a arătat Marius Andreescu, reprezintă acea stare de tensiune iremediabilă dintre dorința profundă a omului de a găsi un sens, absolutul sau fericirea, și limitele implacabile ale realității (moartea, suferința, hazardul). Spre deosebire de tragicul antic, unde eroul lupta cu destinul, tragicul existențial contemporan se naște din însăși condiția umană, fiind o experiență a singurătății și a finitudinii. Tragicul existențial nu este neapărat o formă de pesimism pasiv, ci poate fi o invitație la o «etică a demnității»: deși știm că suntem limitați, alegem să ne construim propriul sens prin acțiune, cunoaștere, artă, știință, creație, dar mai ales prin dreapta credință ortodoxă. Tragicul în cultura greacă antică este o experiență complexă care unește destinul implacabil (mitologia), suferința umană reprezentată artistic (dramaturgia) și înțelegerea condiției umane (filosofia). Acesta nu este doar o stare de tristețe, ci o ciocnire între voința umană și ordinea cosmică/divină.
Tragicul în dramaturgia antică greacă reprezintă o categorie estetică definită de conflictul ireconciliabil dintre individ și forțe superioare, precum destinul inevitabil («Ananke») sau voința zeilor. Această formă de artă, născută în secolul al VI-lea î.Hr. din cultul lui Dionysos, nu era doar un spectacol, ci o manifestare religioasă și civică esențială pentru educația cetățenilor atenieni. Filosofii au încercat să raționalizeze de ce suferă omul, transformând tragicul într-o temă ontologică. Aristotel în cartea sa «Poetica» definește tragedia ca imitație a unei acțiuni nobile, care, prin spectacolul suferinței, provoacă catharsisul.
Conceptul de «tragic» în filosofia modernă și contemporană a evoluat semnificativ, trecând de la o interpretare estetică sau religioasă (specifică Antichității sau Evului Mediu) la o analiză profundă a condiției umane, a libertății și a absurdului existenței. Hegel cu noțiunea de conștiința nefericită și mai târziu fenomenologia, reprezentată de Martin Heidegger, existențialismul și nihilismul, exponenți de bază fiind Friedrich Nietzsche, Camus, Sartre, sunt apologeți ai tragicului existențial.
Tragicul și absurdul în dramaturgia contemporană, începând cu a doua jumătate a secolului XX și continuând până în prezent, reprezintă o reconfigurare profundă a modului în care teatrul abordează condiția umană. Această formă de teatru, adesea numită «teatrul absurdului» sau «teatrul existențialist», reflectă o lume desacralizată, lipsită de sens. A fost promovat de mari autori precum Samuel Beckett și Eugène Ionesco. În perspectiva ortodoxă, tragicul nu este un simplu final nefericit sau o fatalitate oarbă, așa cum era înțelegerea antică, ci o consecință a ruperii comuniunii dintre om și Dumnezeu, care poate fi însă transformată prin credință, asceză și suferință asumată”.
Citește și Iubitorii de tradiţii sunt aşteptaţi la Parada portului popular românesc de la Mioveni
Citește și Piteşteanca Mala Bărbulescu, la „Festival du livre de Paris”
0 Comentarii