Un grav eveniment rutier a avut loc duminică, 3 mai, în Argeş. Este vorba despre un accident produs în municipiul Câmpulung, pe strada Târgoviștei, unde un autoturism a intrat într-un stâlp.

Evenimentl s-a solfat cu două persoane rănite, una dintre ele fiind în stare de inconștienţă.
Au intervenit pompierii cu trei echipaje, alături de două ambulanțe ale serviciului judeşeab de resort.
Una dintre victime a fost transportată la spital de un echipaj SAJ, iar celei de-a doua persoane i-au fost aplicate manevre de resuscitare la locul evenimentului.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani, care, în ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, a fost declarat decedat.
Nu se cunosc deocamdată împrejurările în care a avut loc acest accident. Poliţia face cercetări.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor.
Citeşte şi: Tragedie după meciul Oțelul Galați – Metaloglobus: Tatăl fotbalistului Dragoș Huiban a murit la stadion



0 Comentarii