Guvernul a aprobat un program de sprijin pentru fertilizare in vitro, prin care cuplurile și femeile singure vor primi vouchere pentru tratamente de infertilitate în perioada 2026–2030, transmite MEDIAFAX.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a anunțat joi, după ședința de Guvern, adoptarea unui nou program social dedicat sprijinirii natalității și tratării infertilității, prin finanțarea procedurilor de fertilizare in vitro pentru cupluri și femei singure.
Citește și „Calul Troian” se extinde: încă un arestat într-un dosar cu 35 de inculpați și acuzații grave de crimă organizată
Măsura face parte dintr-un program național valabil în perioada 2026-2030 și vizează sprijinirea persoanelor afectate de infertilitate, o problemă medicală care, potrivit datelor prezentate, afectează între 10 și 15% dintre cuplurile aflate la vârstă reproductivă din România.
„Cel de-al doilea act normativ pe care vreau să vi-l supun atenției este o hotărâre de guvern prin care a fost aprobat Programul Social de Interes Național pentru susținerea cuplurilor și a persoanelor singure în vederea creșterii natalității, evaluabil pentru perioada 2026-2030, Programul Fertilizarea in Vitro. Programul are ca obiectiv sprijinirea familiilor sau femeilor singure care se confruntă cu infertilitatea, o problemă medicală care afectează aproximativ 10-15% dintre cuplurile de vârstă reproductivă din România”, a declarat Dogioiu.



0 Comentarii