UEFA a respins plângerea pe care Barcelona i-a făcut-o lui Istvan Kovacs după arbitrajul de la meciul turul al „sferturilor” de Liga Campionilor pierdut de catalani în fața celor de la Atletico Madrid, scor 0-2.

Returul sferturilor de finală a fost programat astăzi, 14 aprilie, de la ora 22:00. Barcelona, deși public s-a plâns de mai multe decizii de arbitraj, a contestat oficial o singură decizie a „centralului” din Carei.
Citește și: „Tricolorii” înfruntă Țara Galilor în Ghencea
„În urma meciului tur al sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, disputat miercuri, 8 aprilie 2026, între FC Barcelona și Atlético de Madrid, Barcelona a depus o contestație cu privire la o decizie a arbitrului — pe 13 aprilie 2026, Organismul de Etică și Disciplină al UEFA a declarat contestația inadmisibilă”, a fost decizia celor de la UEFA, conform contului de X al expertului în mercato Fabrizio Romano.
Barcelona a contestat public mai multe decizii ale lui Istvan Kovacs, dar plângerea la UEFA s-a axat doar pe faza din minutul 54 când portarul Musso repune mingea în joc, îi pasează lui Pubill, iar acesta atinge mingea cu mâna înainte de executarea unei lovituri libere. La acea fază Kovacs nu a dat penalty, iar din cabina VAR nu s-a intervenit. Germanul Christian Dingert și Portughezul Tiago Martins s-au ocupat de arbitrajul video. Oficialii celor de la Barcelona au considerat că mingea se afla în joc, iar intervenția lui Pubill ar fi trebuit sancționată cu cartonaș roși și lovitura de la 11 metri. La nivel declarativ catalanii au contestat și decizia lui Kovacs de a-l elimina pe Pau Cubarsi, dar nu și în cererea oficială.
Acest fel de demers nu are de obicei urmări reale, ci este modalitatea cluburilor de a-și exprima nemulțumirea față de arbitraj. În paralel, UEFA evaluează fiecare arbitru printr-un sistem intern. La această partidă, observator a fost Stefano Podeschi, din San Marino. Acesta a redactat un raport despre Kovacs.



0 Comentarii