Web Analytics
scris vineri, 10.04.2026

Bravo, Gloria! Elevă din Pitești-Premiul Special la Olimpiada Națională de Limba Franceză

Gloria Maria Năstase Maghinici, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Național Zinca Golescu, a obținut Premiul Special la etapa națională a Olimpiadei de Limba Franceză, desfășurată la Piatra-Neamț în perioada 6–10 aprilie 2026.


La competiție au participat peste 600 de elevi din întreaga țară, iar județul Argeș a fost reprezentat de o delegație numeroasă. Subiectele au fost dificile, însă Gloria s-a remarcat în mod deosebit la proba orală, unde a impresionat prin fluență și naturalețe, reușind să promoveze în limba franceză obiective culturale importante precum Muzeul Brătianu și Muzeul Golești.
Deși a depus contestație la proba scrisă, punctajul nu a fost majorat, ci dimpotrivă, a suferit o ușoară scădere, ceea ce a împiedicat urcarea pe podium.

Citește și Pitești: ”Crosul lalelelor”, ediția 2026, eveniment sportiv dedicat mișcării în aer liber


Un aspect semnalat de mai mulți participanți îl reprezintă diferențele de experiență lingvistică: o parte semnificativă dintre concurenți au locuit în Franța sau provin din familii mixte (cu părinți francezi sau belgieni), situație percepută ca fiind inechitabilă în raport cu elevii care au studiat limba exclusiv în sistemul educațional din România.


Gloria este obișnuită cu rigorile competiției încă din copilărie, participând încă din clasa a V-a la olimpiade și concursuri din sfera umanistă, dar și la activități muzicale, artistice și sportive.


Un gând de apreciere se îndreaptă și către doamna profesoară Stan, de la Colegiul Național Zinca Golescu, care a pregătit cu dedicare elevii și a reușit, doar în acest an, să califice trei dintre aceștia la etapa națională.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită