Web Analytics
scris luni, 06.04.2026

Jandarmii argeșeni au amendat un suporter al „U” Cluj. Ce făcea la Popasul Dedulești

În perioada 30 martie – 5 aprilie, jandarmii argeșeni au aplicat 29 sancțiuni contravenționale pentru încălcări ale unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv 18 amenzi în valoare de 11.500 lei și 11 avertismente. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru consum de băuturi alcoolice în locuri nepermise, refuz de legitimare, apelare la mila publicului, dar și adresare de injurii.

Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Argeș, o amendă de 3.000 lei a fost aplicată unui suporter al echipei de fotbal Universitatea Cluj, care a fost depistat în timp ce desena cu un spray pe zidul de protecție al pădurii în zona Popasului Dedulești.

De asemenea, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale însumând 1.150 lei, pentru fumat în special în zona școlilor și liceelor.

În domeniul silvic au fost aplicate un 21 sancțiuni contravenționale, respectiv 12 amenzi în valoare de 12.000 lei și 9 avertismente, pentru încălcări ale Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.

O amendă de 8.000 lei a fost aplicată de către jandarmii de la Postul Montan Rucăr pentru încălcări ale prevederilor Legii 176/2024 a pescuitului și a protecției resursei acvatice vii. Astfel, pe raza comunei Lerești, o persoană juridică care se ocupă cu prelucrarea materialului lemnos a fost sancționată pentru activități de exploatare în fondul forestier prin procese de extragere și transport al materialului lemnos prin albia râului.

În ceea ce privește activitatea de picnid, jandarmii argeșeni au constatat în ultima săptămână încălcări ale legislației, aplicând 11 sancțiuni contravenționale, respectiv 5 amenzi în valoare de 500 lei și 6 avertismente, conform Legii 54/2012.

„Atragem atenția asupra respectării legislației în domeniul activităților de picnic, în conformitate cu prevederile Legii nr. 54/2012, desfășurarea activităților de picnic în afara zonelor special amenajate sau indicate sancționându-se cu amendă de la 1.000 la 3.000 de lei” – mai transmite Jandarmeria Argeș.

Citește și: Tragedie la Pitești. Copilul căzut de la etaj a murit

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dumnezeu încă ne iubeşte…

…Așa a spus o mămică internată la secția de nou-născuți a Spitalului Județean de Urgență Pitești: „Dumnezeu încă ne iubește!”. Se simțea singură,...

Din ediția tipărită