Web Analytics
scris joi, 02.04.2026

10 comune din Argeș, incluse în sistemul de cadastru și carte funciară

Joi, 2 aprilie, la Prefectura Argeș a avut loc predarea oficială a cărților funciare pentru 10 comune, un demers care înseamnă siguranță pentru proprietari și dezvoltare reală pentru comunități.

Localitățile în care lucrările de cadastru au fost finalizate și cărora le-au fost înmânate joi cărțile funciare sunt Bughea de Sus, Cetățeni, Corbi, Godeni, Mușătești, Negrași, Priboieni, Rătești, Rociu și Stâlpeni.

La eveniment, alături de primarii sau reprezentanții celor 10 localități, au fost prezenți Mihai Cilibiu, director OCPI Argeș și echipa de specialiști ai, instituției, Ioana Făcăleață, prefect și Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean.

Potrivit unui comunicat al C.J. Argeș, concret, au fost 8.447 imobile înregistrate și 3.409 hectare cadastrate.

Acum, în județul Argeș, peste 224.000 de imobile sunt deja integrate în sistemul de cadastru și carte funciară. Din suprafața totală de aproximativ 682.000 de hectare, circa 400.000 de hectare, reprezentând aproximativ 60%, sunt deja cadastrate – mai arată sursa citată.

Beneficii pentru cetățeni și pentru administrațiile locale:

# Dovada clară a proprietății; # Vânzări, moșteniri și intabulări mai rapide și mai predictibile; # Succesiuni gratuite pentru familii. Cei care nu au dezbătut moștenirea o pot face fără costuri, prin notarii desemnați de Camera Notarilor Publici;

# Investiții mai rapide în localități. Primăriile pot realiza lucrări de infrastructură fără blocaje juridice; # Acces mai ușor la fonduri europene. Proiectele nu mai sunt întârziate de probleme legate de proprietate; # Creșterea valorii proprietăților. Actele clare înseamnă siguranță și oportunități.

Documentația predată primăriilor include atât suport digital (registre, planuri, extrase), cât și documente tipărite, precum și toate informațiile necesare pentru realizarea succesiunilor gratuite.

Lucrările au fost realizate prin Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, finanțat din fonduri guvernamentale și europene.

În paralel, pentru alte 25 de localități din Argeș lucrările de cadastrare sunt în desfășurare, prin Programul național PoCIDIF, finanțat din fonduri europene. Dintre acestea, în 11 localități a fost realizată cadastrarea integrală a teritoriului administrativ – potrivit C.J. Argeș.

Se estimează că peste 90% din suprafața județului Argeș va fi cadastrată până la finalul anului 2027.

Citește și: Cât va costa prima seră din Pitești, realizată după 40 de ani

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dumnezeu încă ne iubeşte…

…Așa a spus o mămică internată la secția de nou-născuți a Spitalului Județean de Urgență Pitești: „Dumnezeu încă ne iubește!”. Se simțea singură,...

Din ediția tipărită