Web Analytics
scris miercuri, 01.04.2026

Radu Drăgușin, dorit de o echipă din Serie A

Radu Drăgușin a revenit pe teren la finalul lunii decembrie, iar în ultimele săptămâni a jucat în 7 meciuri pentru Tottenham, având unele prestații foarte bune. Presa din Anglia a anunțat că românul este dorit de o echipă din Serie A. Transferul s-ar putea face, însă, doar în anumite condiții.

Citește și: Naționala de fotbal U17, calificată în premieră la Cupa Mondială

În condițiile în care Tottenham riscă să retrogradeze, presa din Anglia a anunțat că românul ar putea pleca de la Londra. Fundașul de 24 de ani are pe urmele sale o echipă din Serie A. Conform englezilor, este vorba despre Fiorentina, care și-a manifestat interesul pentru Drăgușin și în trecut.

Cele două cluburi au mai discutat despre un posibil transfer al românului, astfel că mutarea ar putea fi facilitată acum de faptul că oficialii celor două echipe se află în relații bune.

„Fundașul Radu Drăgușin ar putea primi o rută de scăpare de la Tottenham Hotspur, în condițiile în care Fiorentina se pregătește să redeschidă negocierile pentru serviciile sale. Deși este un jucător cheie pentru România, tânărul de 24 de ani a îndurat o perioadă frustrantă în capitală de la plecarea de la Genoa, acum 26 de luni. Acest lucru a alertat echipa Viola cu privire la posibilitatea de a-l atrage înapoi în Italia după încheierea sezonului din Premier League”, au scris jurnaliștii de la Sports Boom.

Conform sursei citate, mutarea s-ar putea realiza, însă, doar în anumite condiții. Concret, așa cum agentul fotbalistului anunțase acum două săptămâni, Drăgușin nu va semna decât cu o echipă de top.

Fiorentina este în pericol de retrogradare, fiind pe locul 16, cu 29 de puncte, cu doar două puncte peste zona „fierbinte” a clasamentului din Serie A. Dacă echipa antrenată de Paolo Vanoli va ajunge în Serie B, șefii clubului Viola nu vor face nicio ofertă pentru Drăgușin.

Englezii au mai notat că oficialii lui Tottenham sunt dispuși să-l lase pe român să plece de la echipă chiar și dacă Spurs se salvează de la retrogradare, dacă fotbalistul va cere să meargă la o echipă unde să poată prinde mai multe minute.

Până la finalul actualei stagiuni, echipa care a semnat recent cu Roberto De Zerbi le mai are de înfruntat pe Sunderland, Brighton, Wolves, Aston Villa, Leeds, Chelsea și Everton.

Citește și: Mircea Lucescu, operat cu succes: I-a fost montat un defibrilator cardiac

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită