Web Analytics
scris vineri, 27.03.2026

Oficial. Ce a provocat întreruperile de gaze din Pitești. Aproape 3000 de clienți afectați

Mai multe străzi din Pitești au rămas fără gaze vineri. Distrigaz Sud Rețele anunță că avaria a fost produsă de săpături mecanizate realizate de către firma SC AQUA FORT pe strada Gheorghe Doja.

Ca urmare a acestui incident, pentru a pune consumatorii în siguranță, compania de gaze a sistat alimentarea în zona respectivă astăzi, începând cu ora 11:42.

Sunt afectați 2.922 de clienți casnici și non casnici situați pe străzile Armenească, Bucovina, Constructorilor, Craiovei, Gheorghe Doja, Dudescu Constantin, Școlii Normale, Furduescu Toma, Tineretului, Verigeanu Alexandru, Vlahuță Alexandru, Augustin Z.N. Pop, Cartier Craiovei, Exercițiu (parțial) și Bibescu Vodă (parțial) din Pitești.

Echipele Distrigaz Sud se află la fața locului pentru remedierea defectului, iar reluarea alimentării cu gaze naturale se va face în cursul zilei de astăzi, 27 martie, în jurul orei 19:00.

Citește și Fermierii vor putea accesa până la 100.000 de euro pentru investiții în cultura de flori

Clienții care simt miros de gaze sunt rugați să apeleze Centrul de Apeluri și Depanaj Urgențe Gaze la numerele de telefon: 021 9281, 031 9031 sau 0800 877 778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze
naturale.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere”, transmite Distrigaz Sud Rețele.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită