Web Analytics
scris miercuri, 25.03.2026

Strat record de zăpadă de peste un metru și jumătate la Bâlea Lac

Un strat de zăpadă record de 162 de centimetri a fost înregistrat miercuri, la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, la peste 2.000 de metri altitudine, potrivit datelor furnizate de meteorologi. Salvamontiștii le atrag atenția turiștilor care practică schiatul în afara pârtiilor amenajate să fie complet echipați, chiar dacă riscul de producere de avalanșe este unul moderat, de gradul doi din cinci. 

”Riscul (de avalanșă n.r.) e mic, dar nu inexistent în anumite scocuri unde a rămas zăpadă mai mare. Să fie complet echipați pt ski off-piste, cu cască, sondă, lopată, DVA (dispozitiv de căutare în avalanșă n.r.), rucsac ABS (sistem airbag pentru avalanșă n.r.)”, a explicat Dan Popescu, directorul Serviciului Salvamont Sibiu, pentru Agerpres. 

Citește și: S-a făcut pace în biserică, la Ştefăneşti. Preotul ucrainean Alexandru Panciuc a fost făcut paroh

În această perioadă, pasionații de sporturi de iarnă care ajung la Bâlea Lac, caută experiența schiului de tură și a celui în afara pistelor. Spre deosebire de stațiunea Păltiniș, unde în sezonul rece există piste de schi, la Bâlea Lac nu sunt amenajate aceste schi.

La Bâlea Lac în aceste momente se poate ajunge doar cu telecabina. Accesul se face pe șoseaua Transfăgărășan doar până la Bâlea Cascadă, de unde, până la Bâlea Lac, este posibil doar transportul pe cablu.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită