Fostul selecționer a vorbit, pentru Sport.ro, despre meciul anului pentru fotbalul românesc, cel de la Istanbul, primul baraj de calificare pentru CM 2026.

Numărătoarea inversă a început înainte de Turcia – România (joi, ora 19). În caz de victorie, la Istanbul, tricolorii vor avansa la barajul decisiv, cel cu învingătoarea meciului Slovacia – Kosovo. Și această „finală“, în cazul în care vom ajunge acolo, va fi tot în deplasare pentru tricolori, dar pe 31 martie.
Așadar, într-o săptămână, ne vom lămuri dacă România va pune capăt așteptării pentru revenirea la un Mondial. Ultima prezență românească la un astfel de turneu final datează din 1998. Pe atunci, antrenorul László Bölöni era un tânăr printre colegii săi de breaslă, având doar 45 de ani și fiind la începutul carierei sale, la Nancy.
Astăzi, la 73 de ani, Bölöni e printre cei mai experimentați antrenori de top din fotbalul european. Iar prin mâinile sale au trecut niște coloși ai fotbalului mondial, în frunte cu Cristiano Ronaldo. Din această postură, Loți a acceptat o discuție cu Sport.ro legată de meciul Turcia – România.
”Un meci de mare importanță! Sunt sigur că Lucescu cunoaște absolut toate modalitățile prin care să forțeze și mai mult motivația jucătorilor. E un moment în care jucătorii trebuie să „vorbească“.
Eu cred că atmosfera contează mai puțin. Jucătorii de echipa națională trebuie să fie obișnuiți să joace la fel și acasă, dar și afară. De fapt, să joci pe o atmosferă ostilă, ar trebui să fie o motivație în plus!”, a spus Boloni.
Citește și: Alb-violetul Leard Sadriu, o nouă convocare la echipa națională



0 Comentarii