Web Analytics
scris joi, 19.03.2026

Teren curățat în cartierul Tudor Vladimirescu. Poliția Locală a intervenit după o sesizare online

Poliția Locală Pitești a intervenit în cartierul Tudor Vladimirescu pentru soluționarea unor nereguli semnalate online de cetățeni. Prima, referitoare la un teren neîngrijit care prezenta risc de insalubritate pentru locuitorii din zonă.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat că sesizarea s-a confirmat, terenul aflându-se într-o stare avansată de degradare.

Proprietarii au fost somați să igienizeze terenul, sub sancțiunea unei amenzi de până la 2.000 de lei. „Aceștia s-au conformat, demarând imediat lucrările de curățenie. În prezent, terenul nu mai reprezintă un focar de infecție sau un pericol pentru sănătatea publică”, a transmis poliția Locală Pitești.

Citește și Lecții de prevenție la Liceul Tehnologic „Dimitrie Dima”. Elevii au discutat cu polițiștii locali și specialiștii antidrog

Cea de-a doua sesizare a cetîțenilor se referă la o construcție realizată fără autorizație, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991.

Ssancțiunile pentru astfel de abateri sunt semnificative, amenzile fiind cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită