Web Analytics
scris joi, 12.03.2026

Iulian Mugurel Vrabete, basistul de la Holograf, a murit la vârsta de 70 de ani

Iulian Mugurel Vrabete, basistul de la Holograf, a murit la vârsta de 70 de ani, anunțul fiind făcut chiar de colegii lui.

„Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă. Iulian Vrabete a plecat dintre noi, după o luptă cu o boală incurabilă. A fost parte din familia Holograf timp de peste 40 de ani. Am scris împreună o mare parte din povestea trupei și am trăit împreună și bucurii și tristeți. Ne doare enorm lipsa lui. Mugurel nu a fost doar prietenul nostru, fratele mai mare, basistul trupei sau un muzician pasionat și talentat. Pentru noi a fost un punct de echilibru, omul care ne aduna și ne așeza când lucrurile se complicau. Gândurile noastre sunt acum alături de familia lui. Drum lin, Mugurel”, au scris cei de la Holograf în mediul online.

Citește și: Fostul halterofil Andrei Socaci, vicecampion olimpic la Jocurile de la Los Angeles 1984, a murit la 59 de ani 

În ianuarie 1987, Iulian „Mugurel” Vrabete s-a alăturat celor de la Holograf, în calitate de basist şi backing vocal, înlocuindu-l pe Marti Popescu, plecat definitiv din ţară. A fost pentru prima dată când s-a dat concurs pentru ocuparea postului rămas vacant. S-a bucurat, împreună cu trupa, de mare succes la public, urmând ani cu turnee şi albume: „Holograf 2”, „Holograf 3”, „Holograf 4”, „World full of lies”, „Stai în poala mea”, „69% Unplugged – Live”, „Supersonic”, notează site-ul trupei, holograf.ro. În anii 1990, trupa şi-a schimbat stilul într-un rock modern. Printre cele mai cunoscute piese ale formaţiei se numără: „Banii vorbesc”, „Ţi-am dat un inel”, „Undeva departe”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”. Trupa Holograf anunţase pentru luna aceasta turneul naţional „Am rămas doar noi”, următorul concert fiind programat la 13 martie, la Arad.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită