Web Analytics
scris sâmbătă, 28.02.2026

Neil Sedaka, cântăreţul şi compozitorul a zeci de hituri din anii ’60 şi ’70, a murit la vârsta de 86 de ani

Neil Sedaka, cântăreţ şi compozitor de succes, artist de top în primii ani ai rock ‘n’ roll-ului, cu un al doilea val de popularitate în anii 1970, a murit, anunță CNN. Sedaka, ale cărui hituri includ „Breaking Up Is Hard to Do” şi „Laughter in the Rain”, a murit vineri, la vârsta de 86 de ani.

Neil Sedaka, cântăreţul şi compozitorul a zeci de hituri din anii ’60 şi ’70, a murit la vârsta de 86 de ani

„O adevărată legendă a rock and roll-ului, o sursă de inspiraţie pentru milioane de oameni, dar, mai presus de toate, cel puţin pentru noi, cei care am avut norocul să-l cunoaştem, un om extraordinar care ne va lipsi profund”, este mesajul familiei.

Citește și: Ministra Oana Țoiu, recomandări pentru românii din Iran și Israel

Nu au fost oferite alte detalii privind decesul său.  Sedaka a colaborat cu textierul şi vecinul său din copilărie, Howard Greenfield, la piese care reflectau inocenţa adolescenţei din perioada post-Elvis şi pre-Beatles, de la sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960, inclusiv „Happy Birthday Sweet Sixteen”, „Calendar Girl” şi „Oh! Carol”, un cântec dedicat iubitei sale din liceu, Carole King.

După o lungă perioadă de declin, a revenit în prim-plan cu hituri precum „Laughter in the Rain” şi „Bad Blood”. Versiunea interpretată de duo-ul Captain & Tennille a piesei sale „Love Will Keep Us Together” a ajuns pe primul loc în topuri în 1975.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită