Procurorii au trimis-o în judecată pe A.M.V. (38 de ani), al cărui gest a oripilat opinia publică în luna mai a anului trecut după ce și-a aruncat de la etajul 5 fetița în vârstă de șapte ani. La scurt timp după înregistrarea rechizitoriului la Tribunalul București, femeia a cerut prin intermediul unui avocat să își vadă fetița, lucru care a provocat o reacție imediată a tatălui: acesta a solicitat unui complet de judecată să îi interzică lui A.M.V. să se apropie de copil. Judecătorul i-a respins cererea, dar tatăl a depus apel.

Pe 20 mai 2025, A.M.V. şi-a împins fiica în vârstă de şapte ani de la balconul etajului 5 al unui bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului, iar apoi s-a aruncat şi ea, cu intenţia de a se sinucide. Fetiţa a fost supusă unor intervenţii chirurgicale, având multiple leziuni traumatice, care au necesitat mai multe luni de de îngrijiri medicale pentru vindecare şi care i-au pus viaţa în primejdie, starea sa fiind critică câteva săptămâni după incident.
Citește și: Reforma Romsilva. Diana Buzoianu spune că directorii vor fi evaluați în fiecare an
Mama sa a fost şi ea internată în spital, iar apoi arestată preventiv timp de câteva luni. Conform informațiilor ulterioare, la acel moment, femeia – fostă jurnalistă la două posturi naționale de știri -, avea probleme psihice și se judeca pentru custodie cu tatăl minorei.
Dintr-o decizie luată de un magistrat de la Judecătoria Sectorului 2 pe data de 12 februarie 2026, reiese că la două săptămâni după trimiterea sa în judecată, A.M.V. a trimis tatălui minorei, prin intermediul unui avocat, o solicitare de a i se permite sa vadă fetița câteva ore, în prezența celuilalt părinte.
Cele două nu s-au mai văzut după incident, mama fiind arestată, apoi internată în diverse penitenciare-spital, spitale pentru recuperare, iar minora fiind supusă mai multor proceduri medicale în vederea recuperarii fizice. În motivarea cererii, mama a scris că ”specialiștii care o au sub supraveghere au apreciat că ar fi în beneficiul său și al minorei să fie reluate legăturile de familie.”
La o săptămână după ce a luat act de solicitarea mamei, tatăl a introdus o acțiune la Judecătoria Sectorului 2 cu scopul de obține o sentință care să îi interzică acesteia să ia legătura/să se apropie de copil, apreciind că ”mama reprezinta un pericol iminent pentru minoră, raportat la starea psihică a acesteia.”



0 Comentarii