Web Analytics
scris miercuri, 18.02.2026

Ce decizie a luat selecționerul Mircea Lucescu

Mircea Lucescu (80 de ani), selecționerul României, a fost externat luni, 9 februrie 2026, după ce a fost internat pentru a treia oară în decurs de o lună, în urma unor probleme de sănătate.

Ce decizie a luat selecționerul Mircea Lucescu

La o săptămână distanță, luni, 16 februarie, „Il Luce” a plecat în Belgia, acolo unde va fi consultat de un specialist. 

În scurt timp, actualul selecționer va afla dacă va putea sta pe bancă la barajul pentru Cupa Mondială 2026, de la finalul lunii viitoare (26/31 martie).

Giovanni Becali (73 de ani) a oferit ultimele detalii despre situația lui Mircea Lucescu.

„Il Luce” ar fi luat deja decizia: vrea să stea pe bancă la baraj. Totul depinde acum de răspunsul medicilor.

„Am auzit că Lucescu este mai bine. Merge pentru încă un control, care e problema? Își ia omul niște măsuri. Probabil are și o presiune din partea familiei, aceasta îi solicită să stea acasă.

A intervenit chestia aceasta, cu internarea la spital. Dacă era o simplă răceală, de o zi sau două, nu era nicio problemă. Eu cred că e pe drumul cel bun. A fost foarte optimist când mi-a răspuns la mesaje. Vrea să fie bine și să iasă cât mai repede.

Trebuie să ia o părere în privința stresului, eu așa cred. E un stres imens! E vorba de un baraj de calificare la Campionatul Mondial. E ultimul lui vis, acela de a se califica la Campionatul Mondial”, a declarat Giovanni Becali, pentru Fanatik.

România va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026.

În cazul în care vor trece de Turcia, reprezentativă pe care selecţionerul României, Mircea Lucescu, a pregătit-o anterior, „Tricolorii” vor juca în deplasare şi finala barajului, cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, pe 31 martie.

Citește și: Dani Coman a cerut stenogramele dintre Radu Petrescu şi arbitrul VAR: „Dacă nu avem nimic de ascuns, le facem publice”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

IPJ Arges

Se extinde arestul IPJ Argeş

Arestul din cadrul IPJ Argeș este în plin proces de renovare și extindere. Pentru ca toți infractorii să încapă. A fost nevoie de mai mult spațiu,...