La data de 17 Feruarie 1993, Academia Română a hotărât revenirea la scrierea cu “â” în interiorul cuvântului și a formei “sunt” în loc de “sînt“, revenindu-se, astfel, la unele reguli ortografice în vigoare înainte de 1948), consecinţă a unui îndelungat proces istoric. Revenirea la grafia tradițională, interbelică, a fost adoptată prin vot de Adunarea Generală a Academiei Române.

Hotărârea a fost luată în conformitate cu art. 4 din Statutul Academiei Române și prevedea:
Literele â şi î corespund aceluiaşi sunet, întrebuinţându-se după următoarele reguli:
a. „î” se scrie întotdeauna la începutul și la sfârșitul nemijlocit al cuvântului: îl îmbrățișez, împărat, înger, își, îți, amărî, coborî, târî, urî…;
tot cu „î” scriem și în corpul cuvintelor, când, prin compunere, „î” de la mijlocul cuvintelor ajunge medial: neîmpăcat, neîndurat, neînsemnat, preaînălțat, preaîntâmpinat.
Vom scrie „într-însul”, dar „dânsul”;în toate celelalte cazuri se scrie, în corpul cuvintelor, „â”: bând, când, făcând, gât, mormânt, râu, român, sfânt, vânt..;
Prin urmare, nu vom scrie niciodată „Ân cele din urmă, am plătit ântreţinerea” ci vom scrie „În cele din urmă, am plătit întreţinerea”.
Nu vom scrie niciodată „ânceput”, „ânger”, „ânsă” ci „început”, „înger”, „însă”.
Există însă și un alt aspect al deciziei Academiei cu privire la aceste reguli de scriere ale limbii române. Astfel, devine o provocare pentru elevii din şcoala primară sau pentru străinii dornici să înveţe limba română, întrucât, logic, regulile unei limbi trebuie să uşureze învăţarea ei, nu s-o complice.
Citește și: Expoziție la Pitești: „Casa Regală și Armata Română – imagini de epocă”
Decizia luată în 1993 de Academia Română complică profund şi inutil viaţa celor care se exprimă în româneşte. De ce? Simplu. Fiindcă ea alocă două litere, „â” şi „î”, unui singur sunet, „î”, urmând ca literele respective să fie folosite în funcţie de poziţia pe care o ocupă în cadrul cuvântului. Este o eroare ştiinţifică majoră, după unii critici literari, care a fost scuzată, la vremea ei, printr-un argument din zona sentimentalismului anticomunist, cum că „î” ar fi fost impus de sovietici. Dar este dovedit faptul că „î” era folosit și înainte de apariţia lingviştilor sovietici.



0 Comentarii