Gloria Bistrița a reușit surpriza Grupei B din Cupa României la fotbal. Învingând-o pe teren propriu pe UTA, echipa antrenată de Nicolae Grigore s-a calificat de pe locul 2 în sferturile competiției, unde va juca împotriva câștigătoarei din Grupa A, FC Argeș.

Gloria, care ocupă locul 17 în Liga 2, s-a impus într-un meci disputat în nocturnă, în fața ocupantei locului 9 din SuperLiga. Golul victoriei a fost marcat de nigerianul Goodnews Chukw,u în minutul 21.
În sferturile de finală ale Cupei României, care se dispută într-o singură manșă în perioada 3-5 martie, Gloria Bistrița va juca pe terenul câștigătoarei Grupei A, la Mioveni, FC Argeș (locul 4 în SuperLiga).
”Este o victorie extrem de importantă pentru noi. Pe mine nu mă miră acest rezultat, chiar dacă poate principala idee ar fi că a fost o surpriză.
Privim cu încredere ce ne așteaptă în faza următoare a Cupei României. Așa cum am spus și înainte de meciul cu UTA, o spun și acum, FC Argeș pleacă favorită, va juca și pe teren propriu, dar așa cum ne-am jucat șansa împotriva oricărui adversar, așa cum am făcut cu FCSB și cu UTA, ne vom juca șansa și încercăm să producem surpriza”, a declarat antrenorul Gloriei, Nicolae Grigore.
Meciurile din sferturi: FC Argeș – Gloria Bistrița, Universitatea Cluj – FC Hermannstadt, FC Dinamo București – Metalul Buzău, Universitatea Craiova – CFR Cluj.
Citește și: Bogdan Andone, înainte de partida Petrolul – FC Argeș: „Trebuie să fim concentrați și să punem probleme”



0 Comentarii