Curtea de Apel București a pronunțat miercuri o decizie definitivă în dosarul lui Kristof Lajos, cunoscut public drept „antrenorul de genii”, condamnându-l la 7 ani și 10 luni de închisoare pentru viol asupra a doi minori. Instanța a redus astfel semnificativ pedeapsa stabilită anterior de Judecătoria Sectorului 4, care îl condamnase la 13 ani și 3 luni de detenție.

„Kristof Lajos, supranumit profesorul de genii, a fost condamnat astăzi la 7 ani si 10 luni pentru fapta de viol și agresiune sexuală. Amintesc faptul ca victimele erau 2 frați minori. Decizia Curții de Apel este definitivă și într-o opinie personala, insuficienta. Deși pe fond fuseseră obținute despăgubiri morale de 100000 euro, CAB a dispus reducerea lor la 30000 de euro. Cazul a putut fi probat prin monitorizarea video a lui Lajos in interiorul apartamentului unde se savarseau ororile.”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.
Citește și: Pronunţare amânată în dosarul în care primarul din Poiana Laculului cere o despăgubire de 1 milion de euro
Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, instanța a menținut măsurile complementare care îi interzic lui Kristof Lajos să comunice sau să se apropie de victime, precum și de locuințele și unitățile de învățământ ale acestora, la o distanță mai mică de 150 de metri, pentru o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
Curtea de Apel a redus și cuantumul despăgubirilor morale acordate victimelor. Dacă în primă instanță suma totală stabilită era de 100.000 de euro (câte 50.000 de euro pentru fiecare minor), în apel aceasta a fost diminuată la 30.000 de euro, distribuită diferențiat între cele două părți civile. Totodată, a fost redusă și valoarea bunurilor puse sub sechestru asigurător, în concordanță cu noul cuantum al despăgubirilor.
Kristof Lajos a fost trimis în judecată la începutul anului 2025, fiind acuzat de viol asupra unui minor. În vara anului 2024, acesta a fost prins în flagrant în timp ce agresa sexual un băiat de 14 ani.
Cunoscut în spațiul public pentru activitatea sa în domeniul educației alternative, Lajos a fondat un proiect dedicat copiilor cu performanțe deosebite sau cu nevoi speciale, susținând că aplică un sistem educațional inovator destinat copiilor supradotați sau proveniți din medii vulnerabile. De-a lungul timpului, a primit mai multe distincții și aprecieri pentru implicarea sa în educație.
Potrivit unor surse din anchetă, acesta ar avea doar opt clase absolvite, în ciuda notorietății dobândite în mediul educațional.



0 Comentarii