FC Argeș a învins-o pe Dumbrăvița, scor 2–1, în ultima etapă a grupelor Cupei României și s-a calificat în ”sferturi”.

În urma acestui succes, argeșenii au terminat grupa A cu 9 puncte, fiind urmată de CFR Cluj, cu 5 puncte
Deși Dumbrăvița era considerată gazdă, meciul s-a disputat la Mioveni, pe terenul celor de la FC Argeș. Partida s-a disputat pe un teren acoperit cu zăpdată, după ce a nins abundent pe întreaga durată a confruntării.
Bogdan Andone, antrenorul argeșenilor, a victorit despre succesul și calificarea echipei sale în sferturile competiției.
”Important e că nu avem accidentări sau cel puțin la prima discuție după joc nu au fost reclamate accidentări din partea jucătorilor. Sper ca până dimineață să nu avem vreo surpriză neplăcută.
Era cel mai important aspect, ținând cont de terenul care a fost. Mă bucur că băieții au tratat meciul serios. Mi-a fost teamă puțin înaintea meciului când am văzut terenul acoperit de zăpadă, pe un asemenea teren valoril se egalizează, iar orice greșeală te poate costa. Așa cum s-a întâmplat la golul pe care l-am primit.
Dar băieții au tratat serios, au câștigat jocul și am câștigat o grupă. Ceea ce arată că echipa își respectă statutul. Suntem bine și în campionat, privim cu încredere meciurile care urmează.
Mai sunt 4 meciuri din sezonul regular, e foarte important să avem toți jucătorii valizi”, a declarat Bogdan Andone, la flash-interviu, potrivit digisport.ro.
Citește și: FC Argeș, în sferturile Cupei României



0 Comentarii