Serghei Tropin, fostul ministru adjunct rus al Justiției, a fost găsit înecat în cadă, în apartamentul său din Moscova. Autoritățile au precizat că nu consideră suspect decesul fostului social.

Potrivit The Moscow Times, postul de televiziune REN TV precizează că trupul său a fost găsit în baie, iar versiunea preliminară a cauzei morţii sale este înecarea.
Citește și: Anchetă în Franța: fost ministru și fiica sa vizați de dosarele Epstein
„Cadavrul bărbatului a fost descoperit în baia unui apartament de pe strada Krasnogvardeiskaia nr. 3, fără semne de moarte violentă. Cauzele morţii sunt în curs de stabilire”, a declarat agenţiei TASS un oficial din serviciile de urgenţă, precizând că este vorba despre fostul ministru adjunct al justiţiei din Federaţia Rusă, Serghei Tropin, conform News.ro.
Acesta a ocupat funcţia de ministru adjunct al justiţiei în perioada 1996-1997, când preşedinte era Boris Elţîn.
Chiar dacă autorităţile exclud o ipoteză criminală, fostul oficial se adaugă unei lungi liste de personalităţi şi oameni de afaceri ruşi care, de la invazia rusă în Ucraina, au fost găsiţi morţi în condiţii suspecte.




0 Comentarii