Web Analytics
scris sâmbătă, 31.01.2026

Cum stăm cu gripa în Argeș. Dr. Sorina Honțaru face precizări

După cum v-am informat, 17 persoane au murit săptămâna trecută în ţară din cauza gripei, așa cum preciza joi Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cazurile de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) au crescut simțitor față de săptămâna precedentă.

Cum stăm cu gripa în Argeș. Dr. Sorina Honțaru face precizări

Cum stăm în Argeș din acest punct de vedere? Dr. Sorina Honțaru, director executiv al DSP Argeș, a declarat joi, 29 ianuarie, la ședința Colegiului Prefectural Argeș, că în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026 în județ au fost peste 900 de cazuri de gripă depistate prin testare rapidă.

Doar într-o săptămână, la Spitalul de Pediatrie Pitești au fost înregistrate 150 de cazuri – a adăugat d-na Honțaru.

O veste mai bună a venit însă de pe frontul TBC. Anul trecut, în Argeș au fost 161 cazuri noi de TBC, mai puține decât în 2024, când s-au înregistrat 190 de cazuri noi – a spus joi, la Prefectură, șefa DSP Argeș.

Tot la capitolul Sănătate, dr. Sorina Honțaru a tras un semnal de alarmă privind vaccinarea foarte redusă a copiilor împotriva rujeolei, vaccinare care se face pentru prevenirea unor complicații severe precum meningita, surditatea sau problemele congenitale la nou-născuți.

„În ceea ce privește vaccinul ROR – Rujeolă, Oreion, Rubeolă – acoperirea vaccinării în județ este de doar 50-60%, cea mai mică dintre toate ratele de vaccinare. Există și o explicație: foarte mulți părinți din Argeș refuză să își vaccineze copiii”, a declarat șefa DSP Argeș.

În Argeș, în 2024, au fost înregistrate 1.234 cazuri de rujeolă, iar anul trecut – 102 cazuri.

Citește și: Autoritățile au la dispoziție o săptămână să rezolve criza apei potabile de la Curtea de Argeș

Citește și: Primarii din Argeș, veniți la Prefectură, amendați de Poliția Locală! Ducele de Albota, replică ironică

Citește și: Vulpi în centrul Piteștiului. Cea din Expo Parc „e deja prietenoasă”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Secretul nedeszăpezirii în Câmpulung

Neputința autorităților câmpulungene de a asigura circulația rutieră și pietonală în condiții decente pe timp de iarnă, după căderea zăpezilor a...