Autoritățile din Italia anchetează moartea suspectă a unui afacerist român. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a căzut de la etajul unui hotel de lux din Milano. Procurorii iau în calcul mai multe variante, printre care o sinucidere sau o crimă. Și îi caută pe cei care s-ar fi aflat în cameră cu victima.

Tragedia s-a petrecut la un hotel de lux din apropierea Domului din Milano. O femeie, portarul clădirii, a fost martoră atunci când românul în vârstă de 54 de ani a căzut de la peste 10 metri înălțime.
Bărbatul avea afaceri în domeniul imobiliar, potrivit presei italiene. Printre lucrurile sale aflate în camera de hotel au fost descoperite și trei cărți de identitate diferite. Toate conțineau, însă, fotografia sa. Poliția din Peninsulă nu a transmis dacă bărbatul avea mai multe cetățenii sau folosea nume false. Însă, anchetatorii cred că înainte de nenorocire victima ar fi avut o întâlnire de afaceri. Procurorii italieni urmează să afle dacă românul a murit din cauza căzăturii sau înainte de aceasta.




0 Comentarii