
OAMGMAMR Filiala Argeș a elaborat și a publicat raportul de activitate pentru anul 2025, un document care reflectă un an intens de implicare profesională, dialog instituțional și acțiuni concrete în sprijinul sănătății publice și al profesiei de asistent medical.
Raportul oferă o imagine de ansamblu asupra modului în care organizația a reușit să răspundă provocărilor din domeniul sănătății prin inițiative orientate către prevenție, formare profesională continuă și consolidarea rolului asistenților medicali în comunitate.
Într-o expunere succintă, Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș a prezentat elementele esențiale ale raportului:
„Un raport de activitate este mai mult decât o enumerare de fapte; este un document analitic care contextualizează activitățile în obiectivele strategice ale organizației, oferind o viziune clară asupra performanței, într-un context profesional și social aflat în continuă transformare.
O organizație profesională cu peste 10.500 de membri
La finalul anului 2025, OAMGMAMR Filiala Argeș avea în evidență 10.507 membri, dintre care 5.686 activi, exercitând profesia în regim salarial, independent sau voluntar. Activitatea de control și supraveghere profesională a vizat actualizarea constantă a Registrului Unic Național, eliberarea avizelor anuale de liberă practică, verificarea documentelor profesionale și susținerea mobilității profesionale.
Leadershipul organizațional a fost exercitat cu responsabilitate și viziune, având în centrul său promovarea valorilor profesiei și susținerea intereselor legitime ale asistenților medicali.
Educația profesională continuă – pilon strategic și în 2025
Dezvoltarea competențelor profesionale a reprezentat o direcție strategică fundamentală. În anul 2025 au fost organizate 16 cursuri de educație medicală continuă cu prezență fizică, alături de conferințe, webinarii și mese rotunde, dedicate atât perfecționării profesionale, cât și schimbului de bune practici.
Un eveniment de referință l-a constituit Conferința Județeană „Zilele Asistentului Medical Argeșean”, ediția a XIII-a, care a reunit asistenți medicali, profesioniști din domeniul sănătății, reprezentanți ai instituțiilor de sănătate și parteneri instituționali, facilitând dialogul profesional și schimbul de bune practici asupra unor subiecte aflate prim-plan la nivel global, precum deficitul de personal, necesitatea formării continue și importanța bunăstării profesionale.
Citește și Consultarea asistenților medicali argeșeni pentru fundamentarea activităților de educație medicală ale OAMGMAMR Argeș în 2026
Prevenția – direcție prioritară pentru sănătatea comunității
Agenda de activități din 2025 a fost construită în jurul prevenției și educației pentru sănătate. OAMGMAMR Argeș a derulat campanii adresate populației, marcând zile internaționale importante și promovând comportamente sănătoase.
Printre acestea se numără:
- campaniile de prevenție a cancerului de col uterin, tuberculozei și diabetului;
- proiectul educațional „Primul ajutor. Cunoștințe care salvează vieți”, destinat elevilor;
- campania „Inimi în Mișcare”, lansată în septembrie 2025, pentru prevenirea bolilor cardiovasculare.
Asistenții medicali sunt profesioniști de referință în relația cu comunitatea, iar implicarea lor constantă în campanii de prevenție și educație pentru sănătate are un impact direct asupra calității vieții și asupra nivelului de sănătate al populației
Parteneriate, comunicare și responsabilitate financiară
Raportul evidențiază colaborarea constantă cu instituții din domeniul sănătății și administrației publice locale, spitale, unități sanitare private, instituții de învățământ și organizații profesionale. Aceste parteneriate au permis implementarea unor proiecte cu impact real și au consolidat poziția OAMGMAMR Argeș ca partener activ și credibil în sistemul de sănătate.
Activitatea din 2025 a fost susținută de o strategie coerentă de comunicare, care a inclus publicarea de articole în presa locală, administrarea canalelor online ale filialei și participarea la emisiuni TV cu tematică medicală. Proiectul media „Prevenție, sănătate, viață” a contribuit la creșterea vizibilității profesiei de asistent medical și la consolidarea încrederii publicului.
Totodată, raportul confirmă o administrare atentă și eficientă a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025, realizată cu respectarea principiilor de responsabilitate financiară.
Perspective pentru 2026
Anul 2026, în care se împlinesc 25 de ani de la înființarea OAMGMAMR, va constitui un moment important de reflecție și proiecție strategică, un reper pentru evaluarea impactului proiectelor implementate și dezvoltarea unor inițiative sustenabile, cu accent pe prevenție, diversificarea instrumentelor de comunicare și consolidarea parteneriatelor strategice.
Rezultatele obținute sunt expresia implicării și a muncii în echipă, motiv pentru care transmit mulțumiri tuturor celor care, prin dedicare și profesionalism, au contribuit activ la succesul demersurilor realizate, au asigurat nu doar atingerea obiectivelor asumate în perioada de raportare, ci și consolidarea unei baze solide pentru continuitatea activităților și dezvoltarea viitoare a instituției.
„Împreună pentru sănătate” nu rămâne doar un slogan, ci o direcție asumată care ghidează activitatea OAMGMAMR Filiala Argeș, în slujba profesiei de asistent medical și a comunității.
Documentul, într-o formă atractivă și dinamică de prezentare, este publicat pe platformele online ale filialei (site www.oammr-arges.ro și pe pagina de facebook) și poate fi accesat atât de membrii organizației, cât și de publicul larg.” a declarat Estera Stămoiu.




0 Comentarii