Președintele SUA Donald Trump a anunțat miercuri că nu va impune tarife vamale Europei în contextul disputei privind Groenlanda, în urma unei întâlniri „foarte productive” cu șeful NATO, Mark Rutte. Într-o postare pe platforma sa, Truth Social, Trump a scris: „Am stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda și, de fapt, la întreaga regiune arctică”.

Citește și: Telemedicina intră oficial în lege: ordonanța pusă în dezbatere publică
Președintele SUA adaugă că „soluția” va fi excelentă pentru Statele Unite și pentru toate țările NATO. „Pe baza acestei înțelegeri, nu voi mai impune tarifele care erau programate să intre în vigoare la 1 februarie”, a declarat acesta. Trump a mai precizat că vor urma discuții suplimentare despre „Golden Dome” (Cupola de Aur).




0 Comentarii